Care e locul de origine al storceagului. Horia Teodorescu (CJ Tulcea): Eu acolo l-am mâncat pe cel mai bun, la niște vârstnici ucraineni
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Sursă foto: Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării
Sursă foto: Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării
Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea, a vorbit despre storceagul din Delta Dunării.

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a spus care este locul de origine al storceagului:

„Sunt mai multe storceaguri. Nu e unul singur! Am asistat la o discuție, marele Ivan Patzaichin a poposit la o întrunire pe care o fac cei care se ocupă de promovarea turismului în Delta Dunării, aveți o asociație destul de combativă (n.r. Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării). El era de pe un braț al Dunării, acolo ne aflam la o pensiune pe alt braț și el a zis: Domn'le, ăsta e storceagul, așa îl faceți voi? Deci sunt lucruri de descoperit chiar între 50-60 de kilometri distanță“, a spus Val Vâlcu.

„Ivan a fost un bun prieten al meu, un apropiat care nu trecea niciodată fără să stăm de vorbă. Eram foarte apropiați (...). Ivan avea dreptate. Storceagul este, din istoria lui, se trage de la Sfântu Gheorghe, este făcut doar din morun și păstrugă și el diferă din punct de vedere al gustului și calitate de la locație la locație. Eu, cel mai bun pe care l-am mâncat, l-am mâncat la o familie de vârstnici ucraineni din Sfântu Gheorghe.

Chiar acasă la o bucătăreasă în vârstă, de peste 80 de ani, am mâncat. Storceagul este bun oriunde îl mănânci pentru că este bun, numai să fie făcut adevărat și dumneavoastră știți la ce mă refer“, a spus, pentru DC News, Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea.

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Alegeri 2024. Horia Teodorescu: Nu voi mai candida în administrație. E prima dată când spun public

Navrom sistează cursele în Deltă. Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea: Cum se poate debloca situația

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a explicat care ar putea fi calea de urmat pentru a debloca sistarea curselor de pasageri și marfă.

„Navrom a sistat cursele de pasageri. Poate pe turiști nu-i deranjează, luau bărcuțe rapide, însă localnicii sunt afectați. Sunt mii de oameni care depind de transportul fluvial. Nu au resurse pentru a se plimba cu barca de viteză între localitățile Deltei Dunării și Tulcea“, a punctat Val Vâlcu.

„Da, este foarte adevărat, doar că apar probleme de pe o zi pe alta și la un moment dat nu poți să ții neapărat ritmul cu ele. Rezolvarea nu stă pe o masă de unde o iei și o pui acolo unde trebuie. Marți, am fost la București, la Ministerul Transporturilor, și m-am întors azi noapte, tocmai pe această problemă, unde am beneficiat și de prezența domnului viceprim-ministru și ministru al Transporturilor, de aparatul din Ministerul Transporturilor și, bineînțeles, o delegație a Navrom Delta, să vedem unde este sincopa, unde sunt problemele care împiedică decontarea sumelor pe care Navrom Delta le solicită de la Ministerul Transporturilor.

După cum bine știți, sumele erau în special din subvenția dată pe pasager, pentru persoane din Delta Dunării, dar erau și alte sume conexe. Există, în momentul de față, un diferend între aparatul tehnic din Ministerul Transporturilor și aparatul tehnic de la Navrom Delta și anume acela că Navrom Delta solicită anumite sume pe reparații capitale la anumite nave sau cheltuieli diverse, altele decât cele din subvenție, despre care Ministerul spune că nu erau întru totul prinse în contractul dintre părți“, a spus Horia Teodorescu (citește continuarea AICI).

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Horia Teodorescu: Aeroportul din Tulcea este funcțional. Are absolut tot ce-i trebuie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel