Care este legătura dintre Prinţul William și jocul Angry Birds
Prinţul William al Marii Britanii colaborează cu creatorii jocului Angry Birds pentru a creşte gradul de conştientizare privind speciile pe cale de dispariţie şi pentru salvarea pangolinilor, animale ameninţate de braconaj.
Ducele de Cambridge şi realizatorii jocului video pe mobil Angry Birds au lansat o campanie, intitulată "Roll with the Pangolins" ("Încolăceşte-te cu pangolinii", n.r.), un campionat de joc care va dura o săptămână, cu ajutorul căruia se doreşte evidenţierea speciilor de animale ameninţate din cauza braconajului, scrie bbc.com.
Campania face parte din operaţiunile la nivel mondial ale organizaţiei United for Wildlife care luptă pentru protejarea speciilor ameninţate cu dispariţia, iar organizatorii speră să atragă cât mai mulţi tineri.
Vezi și: Prinţul William, starul unui serial TV produs de BBC
Prinţul William a înregistrat un mesaj video pentru a-şi arăta susţinerea faţă de această campanie.
"Răspândind mesajul despre braconaj, sper că veţi deveni parte a unei mişcări care refuză fildeşul, coarnele de rinocer şi alte produse animale obţinute prin braconare. Pangolinii riscă să dispară înainte ca mulţi dintre oameni să afle despre existenţa lor. Cu ajutorul Angry Birds, am creat un turneu al fanilor acestui joc, dedicat pangolinilor, pentru ca voi să vă puteţi distra în timp ce aflaţi mai multe despre aceste animale şi despre problema mai mare a braconajului", a spus prinţul William.
Pangolinul este un animal care trăieşte în regiunile tropicale, mai ales în Africa şi Asia, şi singurul mamifer care are corpul acoperit cu solzi cornoşi. Se hrăneşte cu furnici şi alte insecte mici, având botul ascuţit, flexibil şi lipsit de dinţi. Numele pangolin, dat acestui gen de animale din care există, la nivel global, opt specii, provine din cuvântul malaiezian "pengguling" însemnând "care se încolăceşte", datorită tacticii de apărare, care presupune încolăcirea corpului şi formarea unui disc acoperit de solzi.
Angry Birds este un joc video utilizat mai ales pe dispozitive mobile, lansat în 2009, iniţial pentru telefoanele inteligente iPhone, apoi şi pentru alte platforme. Acest joc are ca personaje nişte păsări fără aripi care luptă împotriva unor porci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News