Data publicării:

Care este legătura dintre Ghiță Ciobanul, Băsescu și Nicu Ceaușescu

Autor: florin, Florin Pupăză
WhatsApp

Ghiţă Dănuleţiu, zis şi Ghiţă Ciobanul, dintr-o reclamă la o importantă companie de telefonie mobilă, a reuşit să ducă faima comunei Jina din Mărginimea Sibiului în toată ţara.

"Ghiţă este un om de al nostru, dintr-o familie de crescători de animale, oameni de mijloc, care stau destul de bine, au tot ce le trebuie. S-o nimerit de au apărut aceştia la el, cu reclama. Reclamă mai mare pentru Jina o fost numai când o fost preşedintele Băsescu la noi şi pe timpul lui Nicu Ceauşescu, care venea cel mai mult din Mărginime la noi la Jina, pentru că îi plăcea foarte mult aici", a declarat marţi primarul localităţii sibiene, Iancu Beschiu, potrivit Agerpres.

Faceți cunoștință cu adevăratul Ghiță

Ghiţă Ciobanul, celebru deja din campania 'Românii au iniţiativă', s-a dovedit a fi şi în realitate un cioban prietenos din vârful muntelui, conectat la toate reţelele mobile din România.

Adevăratul Ghiţă este un tânăr de 28 de ani din Jina, este însurat şi are o fetiţă de şase luni. Modest şi cu mult calm, scump la vorbă, primul cioban din industria celebrităţii din România este un om de modă veche. Deşi are trei telefoane mobile, cont de facebook şi, mai nou, o tabletă primită în dar de la compania de telefonie pentru care face reclamă, Ghiţă se consideră un om bogat, dar nu datorită turmelor de oi sau banilor făcuţi din publicitate: "Avem ce ne trebuie. Nu ştiu ce înseamnă pentru alţii bogăţia, eu zic că pentru un om ca să fie bogat trebuie să aibă suflet".

Ghiţă Ciobanul spune că este un om care, înainte să apară în spotul publicitar, se uita la reclame, la meciuri de fotbal şi la emisiunea "Viaţa satului". Ghiţă recunoaşte că, înainte să devină celebru, deşi avea cont de facebook, nu-i dădea importanţă: "Nu mă ştia atâta lume înainte şi nu am umblat atâta pe facebook, pentru că nu mă interesa".

Laptopuri pe măgari

Întrebat câţi ciobani sunt dotaţi cu telefoane, tabletă conectată la internet, ca să-şi verifice contul de facebook, Marcel Andrei a explicat că aşa ceva nu există în realitate. "Va trebui să-şi ia laptopuri, să le instaleze pe măgari, ca să le dăm utilitate şi măgarilor. Cine are timp de aşa ceva? Noi nu mai avem forţă de muncă, nu mai avem cu cine mulge oile. Asta e realitatea tristă. Nu mai vor să fie ciobani, pentru că e o muncă care nu e normată, zi, noapte, nu ai sărbătoare. Tineretul nu mai vine, pleacă afară", a spus acesta.

Traficul de ciobani

"Tot felul de puşcăriaşi fugiţi au ajuns ciobani. A mai apărut un fenomen. Cum sunt traficanţii de carne vie, de femei, au apărut traficanţii de ciobani. Şi asta o fac taximetriştii. Îl ia, mi-l aduce mie, mi-l vinde cu 300, 500 de lei. Cum e criză, crescătorul se bucură de el, după o săptămână dispare, că se înţelege cu şoferul. Pe urmă, îl ia şi îl vinde la altul. Se sună, se înţeleg între ei. E un stil de a face bani pentru unii. Vă daţi seama unde am ajuns", spune Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel