Data publicării:

Care este fabrica din Ferentari care a confecționat rochia purtată de Kate Middleton la întâlnirea cu familia Obama

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
kate middleton, obama
kate middleton, obama

Numele unui producător român de textile - Rimcor Ex - care are o fabrică în cartierul Ferentari din Capitală şi despre care nu există foarte multe informaţii, a apărut în ultimele zile în presa britanică, pe bloguri şi în paginile ziarelor româneşti după ce publicaţia britanică Daily Mail a scris că firma a realizat rochia pe care Kate Middleton a purtat-o la întâlnirea cu familia preşedintelui american Obama de săptămâna trecută.

Dacă până atunci existau foarte puţine informaţii despre această companie care cu 163 de angajaţi a obţinut în 2009 o cifră de afaceri de 3,44 mil. lei (0,8 mil. euro) şi un profit de 211.000 de lei (50.000 de euro), potrivit celor mai recente date publicate pe Ministerul de Finanţe, la finalul săptămânii trecute ştirile au început să curgă, informează Mediafax.

Primele informaţii despre Rimcor Ex au apărut în ziarul britanic Daily Mail care afirmă că rochia purtată de Kate Middleton pleacă din România la un preţ de 15 lire şi este vândută de retailerul britanic Reiss la un preţ de 175 de lire (835 lei), cam cât salariul lunar al unui muncitor din fabrica din Ferentari. Ziariştii britanici spun că salariul mediu în fabrica Rimcor Ex este de 168 lire (802 lei), sub salariul mediu net din industria textilă, citând Institutul Naţional de Statistică. În România, salariul mediu net în fabricarea produselor textile a fost de 1.192 de lei în luna martie, respectiv 249 de lire.

Astfel, un muncitor din fabrica Rimcor Ex generează vânzări anuale de peste 4.400 de lire, dublu faţă de salariul anual. Mai mult, luând în calcul preţul cu care rochia purtată de Kate Middelton pleacă din fabrica din Ferentari (15 lire) rezultă că fiecare angajat poate realiza cel puţin o astfel de rochie în fiecare zi, respectiv 295 de rochii pe an. "În România, o croitoreasă poate produce o astfel de rochie (ca a lui Kate Middleton, n. red.) în câteva ore", spune Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare (FEPAIUS).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel