Caraş-Severin: Inundaţiile au provocat pagube de 8,5 milioane de lei
Valoarea pagubelor produse de inundaţii în lunile aprilie, mai şi iunie în judeţul Caraş-Severin se ridică la 8,5 milioane de lei, potrivit autorităţilor locale.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit marţi, la sediul Palatului Administrativ, pentru a aproba două rapoarte ce cuprind pagubele înregistrate în judeţul Caraş-Severin ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice din 15 - 16 mai şi 28 mai - 4 iunie. 'În intervalele menţionate, din cauza precipitaţiilor abundente, scurgerilor de pe versanţi şi creşterii debitelor cursurilor de apă, au fost afectate podeţe, drumuri judeţene, ziduri de sprijin, străzi, locuinţe şi drumuri agricole, din cinci oraşe şi comune din judeţ, şi anume, Copăcele, Cornereva, Oraviţa, Reşiţa şi Târnova. Pagubele au fost validate de comisiile mixte constituite prin ordin al prefectului, valoarea totală a acestora ridicându-se la circa 632.000', a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Caraş-Severin, Mihaela Şchiopu.
Situaţia este în curs de evaluare în comuna Măureni, după care urmează a se întocmi un proiect de hotărâre în vederea alocării unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru refacerea infrastructurii afectate. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, recent, şi raportul ce cuprinde pagubele înregistrate în judeţ ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice din perioada 26 aprilie - 8 mai.
Atunci au fost înregistrate pagube în 28 de oraşe şi comune din judeţ: Armeniş, Berzasca, Bolvaşniţa, Buchin, Bucoşniţa, Caransebeş, Caraşova, Cărbunari, Ciuchici, Ciclova Română, Constantin Daicoviciu, Glimboca, Goruia, Lăpuşnicu Mare, Marga, Moldova Nouă, Naidăş, Oraviţa, Obreja, Oţelu Roşu, Ramna, Sacu, Sasca Montană, Slatina Timiş, Şopotu Nou, Turnu Ruieni, Zăvoi şi Zorlenţu Mare. Valoarea pagubelor validate de comisiile mixte în acest caz se ridică la aproape 7,9 milioane lei iar pe baza raportului centralizator, a fost deja întocmit proiectul de hotărâre pentru alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News