Caraş-Severin: Cinci zile de proiecţii româneşti, în aer liber
Timp de cinci zile, în perioada 7 - 11 august, în centrul civic al municipiului de pe Bârzava vor fi difuzate, în aer liber, filme româneşti consacrate, dar şi de actualitate, potrivite pentru toate gusturile, în cadrul manifestării 'Reşiţa Film Festival'.
'Evenimentul este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Roman, Arhiva Naţională de Filme, Dacin Sara - Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Alexandrion. În deschiderea festivalului, pe data de 7 august, de la ora 21:00, va fi proiectat filmul Lotus, cu participarea marelui regizor Ioan Cărmăzan - Preşedinte U.A.R.F.', afirmă purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa, Andrei Apostol.
Potrivit programului stabilit al 'Reşiţa Film Festival', va urma, joi, 8 august, filmul 'Supravieţuitorul', în regia lui Sergiu Nicolaescu, iar vineri, 9 august, 'Înghiţitorul de săbii', în regia lui Alexa Visarion. Sâmbătă, 10 august, va rula producţia 'Pup-o, mă!', în regia Cameliei Popa, iar duminică, 11 august, filmul 'Bădăranii', în regia lui Sică Alexandrescu. Toate filmele vor începe la ora 21,00. 'Reşiţa Film Festival' este organizat de Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, Casa de Cultură 'George Suru' din Caransebeş şi Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România - U.A.R.F.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News