'Putem spune că am încheiat cu succes o contractare care a adus şi o premieră în procedura propriu-zisă, în sensul că s-au prelungit normele de aplicare a contractului-cadru, doi ani consecutivi. Din prima zi a lunii august se asigură continuitatea la ceea ce înseamnă componentele amintite', afirmă preşedintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, dr. Gheorghe Stoichescu.
Mai exact, prevederile contractuale existente sunt valabile şi în continuare, până pe data de 31 decembrie 2019. Nu au fost aduse modificări substanţiale în ceea ce priveşte normele de aplicare a contractului - cadru şi, cu mici deosebiri, nici în ceea ce priveşte furnizorii nu sunt schimbări.
'De exemplu, doar nouă noi furnizori de dispozitive medicale au solicitat intrarea în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin', a precizat Stoichescu. Potrivit preşedintelui-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, pentru perioada imediat următoare, au fost programate întâlniri cu furnizorii aflaţi în contract, pentru eliminarea unor eventuale sincope în ceea ce priveşte procedurile de lucru apărute în practica medicală şi armonizarea cu prevederile normative apărute pe parcursul derulării contractelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video