„Am fost puși în situația de a primi un buget neîndestulător și în situația de a nu mai putea plăti diferite cheltuieli care sunt inerente, și în cazul Teatrului Național de a pune pe liber 54 de angajați. I-am spus doamnei prim-ministru pe repede-nainte, pentru că dânsa avea o întâlnire importantă și ne-a promis, fiind de față și ministrul Eugen Teodorovici, că săptămâna viitoare, după ce va face analiza lucrurilor pe care noi le-am prezentat, ne va chema din nou să spună ce soluții a găsit. În ceea ce mă privește, am cerut demisia domnului ministru Breaz, pentru modul inoportun de preocupare față de instituțiile noastre și de modul de expunere publică a frustrărilor domniei sale", a declarat, marți, Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din București, scrie Mediafax.
Caramitru mai susține că s-a simțit amenințat public atunci când ministrul Culturii, Daniel Breaz, a declarat că va trimite un control la TNB.
„A fost suficient ca să deschid gura ca să cer explicații pentru lipsa de buget, ca să fiu amenințat cu Corpul de Control al ministrului. Așa ceva este inadmisibil. Toată presa este plină de faptul că Ion Caramitru va fi anchetat de Corpul de Control, ca și când până acum nu am fost anchetat în fiecare an de Curtea de Conturi (...) Este ca și cum trimite Inchiziția, să verifice anumite nereguli de ordin religios. Seamănă cu ce se întâmpla înainte de 1989, când la sesizarea unui grup de tovarăși se făcea un control la instituția respectivă și se găsea tovarășul director a fi vinovat de ceva", susține Caramitru.
Spectacole amânate
Și directorul Teatrului de Operetă a fost prezent la întâlnirea de marți de la Guvern, și spune că din cauza faptului că s-a tăiat din buget, multe spectacole vor fi amânate.
„La Teatrul de Operetă problema este mai complicată, câtă vreme teatrul are nevoie de o autorizație de funcționare, care trenează de ani de zile. Nu putem face închirieri și veniturile proprii (...) Unul dintre spectacolele, premiera de la sfârșit de iunie s-a mutat în octombrie, iar ce trebuia să facem în octombrie s-a mutat pentru 2020", a declarat Bianca Ionescu, director al Teatrului „Ion Dacian".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă