Captură RECORD de droguri în România
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Procurorii DIICOT au făcut o captură record de droguri în Portul Constanţa, unde au fost descoperite aproximativ două tone şi jumătate de cocaină, ascunse în patru containere care au fost descărcate de pe un vapor.

O parte din droguri a fost adusă vineri la sediul central al DIICOT din Capitală, fiind expuse în faţa jurnaliştilor. Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că şase persoane au fost reţinute în acest caz, dintre care cinci în România (cetăţeni columbieni şi lituanieni). A şasea persoană a fost reţinută în Spania - un marocan cu dublă cetăţenie - olandeză şi spaniolă, acesta fiind de altfel şi liderul reţelei.

Cei cinci reţinuţi vor fi duşi vineri la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

'Este cea mai mare captură de cocaină din România şi una dintre cele mai mari din Europa', a spus Horodniceanu.

Drogurile erau ascunse în structura a patru containere şi urmau să fie transportate, pe cale terestră, cu camioane de marfă.

Cocaina provenea din America de Sud, în special din Columbia, şi avea ca destinaţie Olanda, de unde urma să fie distribuită în alte state din vestul Europei. Claudiu Cucu, şeful Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, a declarat că valoarea drogurilor pe piaţa neagră se ridică la peste 600 milioane de euro. La această anchetă au participat procurori DIICOT şi peste 150 de poliţişti români, în cooperare cu autorităţi judiciare din SUA, Spania şi state din America de Sud. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel