Data publicării:
Căpitanul Jon Grant, noul comandant al NSF Deveselu
Unitatea SUA de Sprijin Naval (NSF) de la Deveselu are un nou comandant, ceremonia de schimbare a comenzii având loc marți, la Baza Deveselu, fiind prezidată de căpitanul Lawrence Vasquez, şeful de stat major al Navy Region Europe, Africa, Southwest Asia (EURAFSWA).
Noul comandant al NSF de la Deveselu este căpitanul Jon Grant, acesta preluând comanda de la căpitanul James Craycraft, potrivit unei postări a NSF Deveselu pe pagina de Facebook.
'În timp ce ceremonia de astăzi este o celebrare a cpt. Craycraft şi realizărilor sale de comandant, astăzi este, de asemenea, o celebrare a ultimilor doi ani şi a progreselor pe care le-au făcut posibile mulţi din cei care sunt prezenţi astăzi', a declarat Vasquez la ceremonie.
James Craycraft a declarat că îi vor lipsi oamenii şi România şi că a fost un privilegiu să fie comandant al NSF Deveselu, care este una dintre cele mai importante poziţii ale unei cariere militare lungi, scrie Agerpres.
Craycraft a preluat comanda NSF Deveselu în ianuarie 2016. Grant a venit la Deveselu după ce a fost comandant al Navy Munitions Command, Mobile Mine Assembly Group din San Diego, California. El s-a înrolat în marină în 1983.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News