Clasamentul continuă cu oraşele Braşov, Timişoara, Târgu Mureş, Baia Mare, Piteşti şi Cluj-Napoca. La polul opus, printre cele mai dezavantajoase oraşe din punctul de vedere al facilităţilor medicale se numără Giurgiu, Focşani, Tulcea, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Vaslui.
La nivel de regiuni istorice, Banat a fost desemnat de 8.332 de români drept regiunea cu cele mai bune facilităţi medicale, fiind urmată de Maramureş, Crişana şi Transilvania. Cel mai mic punctaj la capitolul percepţiei locuitorilor faţă de facilităţile medicale în oraşele şi cartierele lor a fost obţinut de Dogrobea, Moldova şi Muntenia, în timp ce zona Bucureşti şi Ilfov se află la mijlocul clasamentului, potrivit studiului realizat de platforma de anunţuri imobiliare Storia.ro şi agenţia de cercetare D&D Research.
„În general, oraşele cu un număr mare de locuitori, cu un Produs Intern Brut ridicat şi o rată a şomajului scăzută au fost considerate şi oraşele cu cele mai bune facilităţi medicale. La polul opus, cele mai dezavantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor medicale au în medie sub 100.000 de locuitori şi o rată a şomajului ridicată”, arată analiza citată de Agerpres.
Cartierul bucureștean Ştefan cel Mare are cel mai bun spital
În ceea ce priveşte Capitala, aceasta ocupă locul 9 în topul oraşelor cu cele mai bune facilităţi medicale din România. În clasament, peste 29.000 de bucureşteni şi-au evaluat cartierul în care locuiesc, iar pe primul loc se situează cartierul Ştefan cel Mare, urmat de zonele Dorobanţi, Cotroceni, Floreasca, Basarabia, Aviaţiei şi Titan. Ultimele poziţii sunt ocupate de Prelungirea Ghencea, Ferentari şi 23 August (Căţelul). De asemenea, Giuleşti, Baicului, Rahova sau Militari sunt, la fel, cartiere desemnate de bucureşteni ca fiind dezavantajoase din punct de vedere al facilităţilor medicale.
Percepţia asupra accesului la cele mai bune facilităţi medicale este cea de-a treia tema a studiului „Oraşele şi cartiere din România”, ce se va desfăşura până la finalul anului 2017. Până în prezent, aproape 170.000 de români au răspuns chestionarului propus de realizatorii studiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva