Problema pensiilor speciale trebuie rezolvată până la sfârșitul anului, sau acestea ne vor costa în plus 30 de miliarde de euro. Adică, pe lângă bani plătiți lună de lună pensionarilor speciali, pierdem cele 30 de miliarde din PNRR, fiindcă depășim jalonul 215 din lista de angajamente luate de statul român.

Cine ar trebui să rezolve problema? Parlamentul, fiindcă în PNRR scrie negru pe alb că vorbim despre ” Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”.

Totuși, guvernul a băgat capul în poză cu doi miniștri PSD: Câciu, de la Finanțe și Budăi, de la Muncă.

„Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituţiile implicate pentru că trebuie să ai date”, spunea în 21 iulie ministrul Adrian Câciu.

Probabil, simulările se fac ca pe vremea lui Arhimede, pe nisipul plajei unde funcționarii își petrec concediile. Altfel nu se explică de ce durează atât de mult. Și nici nu este clar ce caută. Cheltuielile cu pensiile speciale trebuie să scadă, nu să crească. Nu avem un prag până la care ar trebui reduse cheltuielile cu specialii, ci doar un plafon al bugetului de pensii, celebrul 9,4% din PIB. 

Planul de supra-impozitare a pensiilor speciale, rostogolit prin spațiul public de unii politicieni, poate aduce mai multe venituri statului și mai poate stinge din nemulțumirile cetățenilor. Dar tot nu reduce cheltuielile cu pensiile speciale, așa cum ne-am angajat în fața Comisiei. Deci, punctul 215 rămâne nebifat. Sigur, dl Budăi, care renegociază de rupe la Bruxelles ar putea să schimbe și jalonul cu pricina.

Dar, dacă nu poate, ne întoarcem de unde am plecat, așa cum recunoștea chiar dl Câciu. ”Pe de altă parte, analiza are în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale. Ştiţi că acest subiect a făcut obiectul a numeroase contestaţii la Curtea Constituţională”, spunea cu patru săptămâni de vacanță în urmă ministrul de Finanțe.

Moment constituțional, ca la referendumul din 2003

Să procedezi la fel și a doua oară și să te aștepți la alt rezultat este în egală măsură și o definiție a politicii și a prostiei. Ce e de făcut, a întrebat la vremea lui un alt om de Stânga?

Nu o revoluție, așa cum preconiza Lenin, ci un referendum. Din cercetările sociologice efectuate atât înainte, cât și după alegeri, singurul subiect asupra căruia există un cvasi-consens în societate este cel legat de pensiile speciale. E un moment constituțional la fel de bun ca acela din 2003, când a fost revizuită Constituția pentru a putea intra în UE. Tensiunile sociale sunt mari, iar criza în curs împinge societatea spre punctul de explozie.

Rezolvarea acestei probleme speciale nu înseamnă că automat vor trăi mai bine învățătorii sau pensionarii, ci doar că păstrăm șansa redresării economice (banii din PNRR) și că evităm riscul derapajelor social-politice.

Dezbaterea legii, în procedură de urgență, nu poate lua mai mult de 30 de zile. Pentru organizarea referendumului, Constituția prevede încă o lună. Simulările, analizele, datele care se tot strâng nu sunt în realitate decât vrăjeli, trageri de timp, alergarea măslinei în pahar, cu scobitoarea.

 Dacă într-adevăr vor să elimine sau măcar să micșoreze pensiile speciale, așa cum se bat cu cărămida în piept, și îi împiedică onorabila Curte Constituțională, hai să ne întoarcem la popor, undeva prin noiembrie. Înainte să vină facturile alea uriașe, de iarnă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News