Cântă gratis la nunți pentru un vot. Cine este artista care vrea în Parlament
Anca Cârcu este o cântăreață de muzică populară care promite că, dacă va primi voturi pentru ocuparea unui loc în Parlament, va cânta gratis la nunți.
Interpreta va candida din partea Partidului România Mare, pentru un loc de deputat în județul Bistrița-Năsăud. Aceasta nu și-a dezvăluit planurile politice sau dacă va propune anumite dezbateri în cadrul legislativ, dar, în schimb, garanteză că de va fi să iasă parlamentar pe Valea Someșului, din trei nunți la care va participa, la una va cânta gratis. Anca Cârcu își va disputa locul de deputat cu democrat-liberalul Ioan Oltean, dar, și cu un alt cântăreț de muzică populară, Alexandru Pugna, scrie rtv.ro. Candidata spune că tinerețea ei o recomandă pentru rolul pe care vrea să și-l asume. ”Eu cred că PDL a făcut foarte multe, aşa că îl văd mai puţin important în situaţia mea. Sunt un om tânăr, pentru viitor. Eu nu am băgat România în criză, nu am îngenuncheat bătrânii, nu mi-am bătut joc de mămici, şi aşa mai departe,” declară Anca Cârcu. Contracandidatul ei, care este de asemenea interpret de muzică populară, Alexandru Pugna, va candida din partea USL.
Anca Cârcu nu este singurul interpret care va candida la alegerile parlamentare din nouă decembrie, artiști precum Ionela Prodan, Victor Socaciu, Ciprian Rogojan, Alexandru Pugna sau Mihai Sturzu, depunându-și dosarele în vederea obținerii unui loc de senator sau deputat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News