Regizoarea, actrița și coproducătoarea franceză, o răzvrătită în lumea doamnelor din lumea cinematografică, (se zice că, apărându-și creația nu ar fi ezitat să pălmuiască un ziarist), este, într-un fel, așteptată la cotitură, pentru a i se plăti, eventual a i se admira, nu insolența de a o aduce pe ecran pe ultima favorită a lui Ludovic al XV-lea, ci de a-l fi văzut în rolul acestuia din urmă pe un american, și încă un bad boy, pe Johnny Depp.

Nu mai contează relațiile de încuscrire, ca să zic așa, ale starului de peste ocean cu Franța, căsătorit fiind, ani de zile cu Vanessa Paradis. Într-o epocă a militantismului feminist, Depp, implicat într-un lung proces de defăimare în urma acuzațiilor de violență domestică, deși a câștigat (inclusiv daunele corespunzătoare), continuă să fie văzut la el acasă ca o oaie neagră.

Chiarei Mastroianni îi revine rolul maestrei de ceremonii 

Actorul joacă o carte mare, pentru destinul lui și, deopotrivă, cel al filmului. Distribuitorii independenți americani nu s-au repezit să-l achiziționeze pe nevăzute, cum se întâmplă în cazul titlurilor care făgăduiesc întâlnirea cu un mare star. Așteaptă verdicul criticilor, al celor care contează cu adevărat în SUA. Este Jeanne du Barry un produs care poate cuceri prin simpla prezență a lui Johnny Depp? Aceasta pare a fi întrebarea. Restul, subiectul, numele autoarei, chiar dacă Maïwenn este văzută ca o "contesă sălbatică", nu atârnă în balanța calculelor.

Așa cum spectaculoasa ieșire în arenă a actriței Adèle Haenel, aprigă combatantă pe toate fronturile la zi, nu poate stârni decât un interes local, bine țintit. Doar cu o săptămână înaintea deschiderii festivalului, Haenel a anunțat, printr-o scrisoare trimisă revistei Télérama și prin alte interviuri, cum că se retrage din industria cinematografică. Dezamăgită de neputința acesteia de a se opune sexismului, rasismului, revoltată de letargia în care a alunecat mișcarea #Me Too, a hotărât "să-și politizeze cariera".

Nici o noutate. Poate unii își amintesc micul teatru al Adèlei Haenel care, acum trei ani, la decernarea Premiilor César, auzind strigat numele lui Polanski, a părăsit sala, protestând în gura mare. Nu putea să-i scape, acum, Johnny Depp. Degeaba precizase delegatul general Thierry Frémaux: "Jeanne du Barry nu este un film despre Johnny Depp". Din fericire pentru juriu, pelicula cu pricina nu se află în competiție.

Cadru din filmul inaugural Jeanne du Barry, cu Maiwenn și Johnny Depp

Cineastul suedez Ruben Östlund, președintele, și echipa lui, pot răsufla ușurați. Cel puțin deocamdată, dar mi-e teamă că nu pentru mult timp. Altfel, fulgerările colorate nu strică unui debut de festival. Cel puțin așa se vede din partea noastră, a comentatorilor. Bănuiesc că organizatorii zâmbesc. Pentru ei, actuala manifestare poartă un nume precis: ediția de acum, a 76-a, este prima din cincinalul la capătul căruia va străluci marea sărbătoare, cea cu numărul 80! La asta se gândește același Thierry Fréemaux, la configurarea unui viitor festival, în acord cu prestigiul său și cu dinamica timpului pe care îl trăim. Unele schimbări de direcție ar trebui luate în seamă de pe acum.

Geografia selecției oficiale este deja puternic marcată de fluxurile și refluxurile politicii. Lumea cinematografică văzută de la Cannes începe să semene din nou cu mașinăriile dezarticulate ale sculptorului Tinguely, ca la începutul anilor '90, când festivalul își căuta noi parametri. Atunci era descoperit cinematograful Estului Europei. Astăzi- lipsește cu desăvârșire.

 Michael Douglas va primi în această seară o Palme d' or de onoare

Cine suferă de absența unui film românesc, să privească bine selecția oficială. Cinematograful emergent vine din Africa. Va trebui să învățăm numele senegalezei Ramata Toulaye Sy. America Latină, altădată atât de răsfățată, abia se zărește. Brazilianul Karim Aïnouz are și origini algeriene. Numele argentinianului Alesandro Alonso a fost adăugat în ultimul moment, în mai noua secțiune Cannes Première. Devine tot mai dificil să alcătuiești o selecție nu zic armonioasă, așa ceva nu este cu putință, dar măcar una fără mari denivelări de relief.

Trei filme italiene în competiție, fie ele semnate de Moretti, Bellocchio și Alice Rohrwacher pare o minune, explicabilă doar prin caracterul irepresibil al calității lor. Mă întreb cum se va descurca juriul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News