Data publicării: 18.05.2022 16:52

Cannes 2022: Umbra războiului

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura

Președintele Zelenski privit din marea sala Lumiere

Nu-mi amintesc ca realitatea, istoria, politica să fi făcut vreodată, cu atâta intensitate concurență Cannes-ului, ca anul acesta. Poate acea fabuloasă lună mai 1968, cu întreruperea și anularea sărbătorii, cu faimoasele apostrofări ale lui Godard, „Muncitorii sunt în grevă și vouă vă arde de prim-planuri și travellinguri”, dar toată însuflețirea de atunci era o poveste de casă, a Franței, cu reverberații internaționale recuperate destul de repede de o mitologie generaționistă.

Altfel stau lucrurile acum. Cum atât de expresiv spunea președintele juriului, Vincent Lindon, „suntem cu toții locuitori ai unei planete care sângerează”. M-am întrebat, înainte de a reveni aici, cu ce ochi vom privi marile spectacole ale mondenității, ale artificiilor și delirului vizual atât de propriu Cannes-ului, când abia reușim să ne desprindem, temporar, de imaginile atrocităților care se petrec nu departe de noi?

Spre cinstea festivalului, nu am fost supuși unui astfel de exercițiu. Pe covorul roșu, în marea sală Lumière, prim-planul nu a aparținut starurilor, rochiilor mirobolante, bijuteriilor fabuloase împrumutate pentru o seară prin generozitate cât se poate de interesată a unor firme celebre. De fapt, vedete în sensul hollywoodian al cuvântului nici nu au fost.

Doamnele din juriu, Jasmine Trinca (Italia), Noomi Rapace (Suedia) , Rebecca Hall (SUA), Deepika Padukone (India) nu au râvnit niciodată la un astfel de statut.Toaletele lor de seară puteau fi ale oricărei alte femei. Cred că ziariștii specializați, deținători ai rubricilor de modă , ai descrierii fiecărui centimetru de dantelă, vor fi în pragul șomajului. Vor fi nevoiți să scoată din pământ, din piatră seacă un capăt de culoare, pentru că adevăratele nume forte (dacă vreți, spuneți-le vedete) ale deschiderii celei de a 75-a ediții a festivalului de la Cannes au fost președintele Ucrainei, Wolodimir Zelenski și, după părerea mea, președintele juriului, Vincent Lindon.

Juriul internațional la paritate

Prezența video pe ecran a celui dintâi a fost un secret uimitor de bine păstrat, deși Croazeta nu duce lipsă de specialiști în materie de tras cu urechea pe la ușile cabinetelor. Se bănuia, dar nimeni nu putea să jure. Poate de aceea emoția s-a instalat mai rapid, după anunțul veștii, ultima rostită de maestra de ceremonii Virgine Efira (foarte bună în a acest rol dificil). În obișnuita sa ținută de război, t-shirtul kaki, cu mica etichetă Ukraina, președintele Zelenski ne-a purtat prin culoarele morții din țara sa, cu imaginile ei reale, nu de sinteză: gropi comune, tortură, Bucea, Mariupol.

Vezi și: Cannes 2022: Sărbătoare într-o vreme a neliniștii

Așa cum bănuiam, a amintit câteva referințe la istoriei filmelor desprinse din realități trăite de generații . Pentru el, una dintre frumoasele fraze-cult rostite în Apocalypse, Now „Îmi place să respir parfumul de napalm dimineața”, va avea, întotdeauna, o rezonanță tragică: „Tot într-o dimineață, la ora 4, am auzit și eu zgomotul primelor rachete. (...) Oare cinematograful va tăcea? Ne trebuie un nou Chaplin care să dovedească puterea filmului de a nu rămâne mut. (...) Cu toții am crezut că oamenii pot fi cuceriți și uniți prin frumusețea care îi cheamă în fața ecranului, nu prin urâtul care îi trimite în adăposturi.

Am crezut că oroarea unui război de mare anvergură, în Europa, nu va fi posibil, dar, din nou, în epoca noastră, vedem că există un dictator. Vom continua să ne batem, pentru că nu avem altă alegere. Sunt convins că dictatorul va pierde”. Nu i-a rostit numele. Printr-un montaj să-i spunem, abrupt, dacă tot suntem la cinema, trec la celălalt personaj amintit mai sus.

Cred că demult festivalul nu a avut un președinte de juriu cu o statură intelectuală, cu o ținută de om al epocii sale, precum cea a actorului Vincent Lindon. Am așteptat neobișnuit de mult - pentru tradiția organizatorilor - numele celui menit să fie în fruntea deciziilor unei ediții aniversare. De obicei, prin februarie, îl aflam. De data aceasta așteptarea s-a întins până la sfârșitul lui aprilie. Se poate că cineva, acolo sus, a ales și a cules cu greu, mai ales după nefericita întâmplare granguinolescă de anul trecut, cu Spike Lee.

Răspunsurile, declarațiile sale, atât cele din timpul conferinței de presă de ieri cât și de pe scena sălii Lumière au impresionat prin nuanțarea gândurilor, a raportării la obiect. „L-am lăsat pe actorul Vincent Lindon la Paris – a mărturisit la întâlnirea cu ziariștii – am venit la Cannes cu o minte proaspătă, pentru că vreau ca filmele să circule liber prin spiritul meu”. (...) Știe că deciziile, premiile pot avea consecințe asupra carierei unui film, de aceea, poate că mai mare decât bucuria și mândria de a fi președinte de juriu este răspunderea: „Se prea poate ca emoțiile incontrolabile să fie la datorie, dar noi trebuie să judecăm filmele, să nu le punem obstacole extraartistice. Altfel nu am fi avut Apocalypse Now, Deer Hunter”.

Alegerea celor două titluri nu este întâmpătoare. Cuvântul lui Vincent Lindon de ieri seară, de la deschiderea oficială, a fost unul scris. Evident, el știa că va vorbi Zelenski. Într-o astfel de împrejurare improvizația, oricât de abilă, nu-și are locul: ”Am încercat să scriu un text. Sunt un om mai degrabă obișnuit cu solitudinea muncii. Nu mă simt în largul meu în confort și privilegii. Singurul privilegiu la care țin este cel al libertății.

Cadru din filmul Coupez!

(...) Scenele abominabile care ne parvin din Ucraina mă fac să mă întreb dacă nu cumva suntem cu toții pe cale de a dansa pe un Titanic. Stă în puterile filmului să trezească conștiințele? Nu cunosc întinderea răspunsului, dar știu că trebuie să ne batem pentru cei care suferă”.

Nu este foarte confortabil ca, după astfel de îndemnuri lucide la reflexivitate,lucide, să intrăm în hora unor zombi amărâți, buimaci, să ne distrăm pe seama lor, așa cum ne invită regizorul Michel Hazanavicius cu filmul său fost Z ( comme zombie) rebotezat Coupez! pentru necesitățile momentului. Sincer vorbind, nu cred că a fost cea mai inspirată alegere.

Totuși, o comedie în care ai impresia că tonele de vopsea pe post de sânge te vor împroșca și pe tine, în care se dă de-a dura cu mâini smulse și capete smulse ca pe un dop, chiar dacă sunt butaforie, nu prea ne-a înveselit. Cu toate eforturile autorului de a plasa acest remake după un celebru produs japonez într-un context postmodern, de a se juca cu tot felul de deturnări temporale, de a ironiza practica filmului – în film. Am deslușit în critica franceză un elegant efort al amabilității. Poate, într-un alt context, mă voi acomoda mai ușor cu zombi care au prostul obicei de a-ți arunca jeturi de vomă în ochi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News