Data publicării: 18.05.2016 15:36

Cannes 2016. De la cer la pământ

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura

Kristen Stewart în Personal Shopper

Un festival și, mai ales Cannes-ul, el fiind fruntea, te aruncă, uneori, în situații cărora nici nu știi cum să le spui. Poate aiuritoare.

Vezi, la o distanță de câteva ore, filmul unui cineast căruia anul trecut i-ai spus bravo, iar acum te trezești că este autorul unui „eșec stânjenitor",(cum scria un critic).Mai vezi, însă, și o absolut încântătoare mică poveste despre bucuria de a trăi, pur și simplu. Autorul – aceeași persoana care nu ne convinsese deloc acum trei ani, la ultima întâlnire, tot pe Croazetă. Derutantă schimbare de viteză și de roluri. Dar să le scriu numele.

Pe primul îl aștern cu strângere de inimă, pentru că este al unuia dintre foștii cei mai buni critici ai revistei Cahiers du Cinéma, Olivier Assayas. De treizeci de ani, de când a trecut la regie, a semnat pelicule când mai bunicele, când doar interesante. A făut naveta printre genuri. Anul trecut, cu Sils Maria, părea că și-a găsit drumul. Observarea prin lupă a relațiilor de putere dintre două femei, manipularea ca aparentă supunere dădeau tonul filmului dus pe umerii a două excelente interprete, Juliette Binoche și Kristen Stewart. Pe ultima o regăsim și acum în Personal Shopper, singurul film de până acum huiduit.

Actrita Golshiften Farahani

Să-l fluieri pe Assayas, mi se pare unul dintre cele mai triste momente ale actualei ediții. Criticilor francezi, celor mai mulți, nu le vine să creadă, admit greu adevărul. Ce să înțelegi din acest talmeș-balmeș cu fantome de la care se așteaptă un răspuns, cu ședințe de spiritism în care îl vedem pe Victor Hugo practicant, după ce mai înainte am răsfoit o revistă dedicată pictoriței avangardiste Hilma Af Klint, preocupată de aceeași comunicare cu cei de dincolo. E un fel de a o așeza pe eroina nostră într-o distinsă familie, de a-i da curaj în încercările de a intra în legătură cu fratele ei geamăn mort.

Chipurile, cei doi și-au promis că, primul care ajunge la ceruri va da un semn. Până la recepționarea acestuia, fata petrece ore bune conversând cu un necunoscut cât se poate de viu, drept care vedem, pe ecran, toată suprafața telefonului mobil, cu enervantel întrebări și răspunsuri aferente. Altfel, meseria de bază a protagonistei este aceea de „personal shopper, adică de a se ocupa de achizițonarea hainelor de lux ale unei vedete. Cum să aperi o astfel de cădere... Și cum să minimalizezi, așa cum au procedat tot conaționalii lui Assayas, bijuteria, chiar acesta ar fi cuvântul, cineastului american independent Jim Jarmush intitulată Paterson Cinematograful de peste ocean nu înseamnă doar marea mașinărie hollywoodiană, căruia Jarmush îi dă cu tifla, imaginând ceea ce, teoretic contrazice mediocra prejudecată a filmului care ar cere neapărat, acțiune.

Nu se întâmplă mai nimic în Paterson. Eroii, doi tineri soți (Adam Driver și actrița iraniană Golshiften Farahni) trăiesc ca într-o bulă în care nu încap decât câteva mișcări repetitive ale vieții de fiecare zi. El, șofer pe un autobus, pleacă în fiecare zi la muncă, ducând cu el gamela cu mâncarea așezată estetic de o nevastă ocupată să confecționeze prăjiturele și să vopsească, progresiv, în alb și negru, tot ceea ce există în casă,. Alte surprize nu-l așteaptă, câinele bătrîn și obraznic îi cunoaște orele întoarcerii, se repede să dezechilbreze, sistematic, parul care ține cutia de scrisori iar seara, după plimbare, își așteaptă conștiincios stăpânul intrat la berea rituală.

Adam Driver și Golshiften Farahani în filmul Paterson

O poezie minimalistă, șlefuită ca un hai ku se strecoară printre aceste gesturi de care nu ne săturăm, pe care le așteptăm, așa cum sunt ele, fără să ne ia ochii. Tot la fel sună și versurile pe care șoferul le scrie în taină.Doar nevasta îi știe secretul și o școlăriță întâlnită întâmplător, adolescentă firoscoasă, poetă și ea, mirată că șoferul de autobuz a auzit de Emily Dickinson. În acest elogiu al frumuseții ascunse în banalitatea cotidiană, Jarmush nu a socotit de cuviință nici măcar să-i găsească un nume bărbatului.

I-a zis Paterson pentu că locuiește în localitatea care se cheamă astfel. Înainte de a ne cuceri cu infinita grație a acestui film, cineastul ne-a pus la încercare disponibilitaea poetică, deschizând ecranul cu versurile protgonistului despre... chibriturile răspândite prin toată casa. Perfid, încântător exercițiu. Doar el este autorul filmului Cafea și țigări, atât de drag lui Cristi Puiu.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News