Data publicării:

Caniculă în septembrie în Belgia, pentru prima dată în istoria măsurătorilor

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Belgia a trecut vineri prin primul episod de caniculă din luna septembrie din istoria măsurătorilor. 

Belgia a cunoscut oficial începând de vineri primul episod de caniculă înregistrat în luna septembrie de la începutul măsurătorilor meteorologice, a anunţat Institutul Regal de Meteorologie (IRM), relatează AFP.

Pentru a considera că ţara traversează un episod de caniculă este necesar să se înregistreze cinci zile la rând temperaturi maxime care depăşesc 25 de grade Celsius, inclusiv trei zile cu cel puţin 30 de grade Celsius, ceea ce este cazul, a declarat David Dehenauw din cadrul IRM.

Potrivit măsurătorilor de la staţia Bruxelles-Uccle, vineri după-amiază s-au înregistrat 30,3 grade Celsius la umbră.

Luni s-au atins deja 25 de grade Celsius, termometrul urcând marţi la 30 de grade, a spus Dehenauw. "Suntem chiar în a patra zi cu peste 30 de grade", a subliniat el.

Astfel de episoade de căldură sunt tot mai frecvente de câţiva ani în lunile iunie, iulie şi august. Însă, este prima dată când se întâmplă acest lucru în luna septembrie, de la începutul măsurătorilor meteorologice la staţia Bruxelles-Uccle, în 1833.

În Europa de Vest, Franţa şi Marea Britanie sunt în mod special afectate în prezent de acelaşi val de căldură.

În Ile-de-France (sub alertă portocalie de caniculă până sâmbătă), acest episod de căldură fără precedent atât de târziu în cursul anului contribuie la generarea unei poluări grave a aerului.

În Belgia, episodul de caniculă este aşteptat să dureze până luni inclusiv. Temperaturi maxime cuprinse între 29 şi 32 de grade Celsius sunt aşteptate în acest weekend în toată ţara, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel