Data actualizării:
Data publicării:

Canicula face victime. Bărbat de 32 de ani, mort din cauza hipertermiei. Altul, găsit în comă

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Un tânăr din Prigoreni a murit la scurt timp după ce a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul "Sf Spiridon" din Iaşi, din cauza hipertermiei. Un altul, de 74 de ani, a fost găsit în comă.

Coordonatorul UPU, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat miercuri că tânărul, în vârstă de 32 de ani, a fost adus în noaptea de marţi spre miercuri, având o temperatură corporală de 43,3 grade Celsius.

"Au apărut complicaţii severe"

"Era deja intubat de medicul din prespital, care l-a preluat din faţa casei lui. Am reuşit să îi reducem temperatura cu 4 grade, dar au apărut complicaţii care sunt extrem de frecvente şi severe la asemenea grad de hipertermie. A făcut coagulare vasculară intradiseminată şi disfuncţie organică multiplă. În ciuda eforturilor de răcire şi terapiei administrate în UPU, tânărul a decedat. Vom solicita Institutului de Medicină Legală efectuarea necropsiei pentru a afla cauzele decesului", a declarat dr. Diana Cimpoeşu, potrivit Agerpres.

Potrivit aceleiași surse, un bărbat de 74 de ani, cu o temperatură corporală de 41,9 grade Celsius, a fost adus în UPU după ce a căzut în casă.

"A fost găsit în comă. El a fost intubat în prespital de medicul de pe autoutilitara SMURD. După ce a fost adus în UPU, s-a început tratamentul de răcire şi s-au făcut investigaţii. În urma computer tomograf a fost identificată o hemoragie subarahnoidiană. L-am transferat la terapia intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie, cu un prognostic rezervat dar totuşi cu şanse de supravieţuire", a precizat dr. Cimpoeşu.

Cât va mai dura canicula

Astăzi, Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a spus cât va mai dura canicula.

"S-a prelungit avertizarea meteorologică de Cod roșu, portocaliu și galben și pentru ziua de 18 iulie, când în jumătatea sudică a țării vorbim în continuare despre un val de căldură intens și persistent. Avem 10 județe sub Cod roșu, inclusiv Municipiul București. Avem 11 județe sub Cod portocaliu. De asemenea, 11 județe sunt sub Cod galben. Vorbim, în continuare, pentru ziua de joi, mai ales în jumătatea de sud a țării, de valori cuprinse între 34-37 de grade Celsius și temperaturi de 38-41 grade Celsius, sub Cod roșu. Nopțile vor fi tropicale, dar, în același timp, fenomenele de instabilitate vor fi până la sfârșitul acestei săptămâni", a anunțat Elena Mateescu. Află mai multe detalii>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel