Data publicării:

Candidatura lui Munteanu, torpilată de la vârful PNL

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tehnic vorbind, soluția găsită de PNL e bună. Marian Munteanu poate ajunge la alegători pe care partidul nu-i putea mobiliza. Dar ce te faci dacă vorbele lui Mircea Ionescu Quintus zburătăcesc o parte din vrăbiile pe care PNL le avea deja în mână? 

"Vreau să vă spun că părerea mea e că PNL nu se poate înjosi într-atât să facă apel la alte persoane decât din partidul nostru. Asta ar însemna o slăbiciune pe care partidul nu o are. Eu aşa sper", a declarat în seara zilei de luni, Mircea Ionescu Quintus.

Băsescu și Tăriceanu vor lovi crunt, folosind materialul clientului. Vor fi tipăriți fluturași cu citatul amintit mai sus. Firea nici nu ar trebui să se bage, poate juca liniștită o partitură pozitivă. Are cine să lanseze mesajele negative, dată fiind aglomerația din partea dreaptă. Nicușor Dan, de exemplu, care este direct vizat de candidatura lui Munteanu, căci liberalii încearcă, de fapt, să basculeze cele 10 procente ale USB în propria ogradă, refăcând distanța care îi separă de PSD.
Nu putem spune, acum, câți dezamăgiți va scoate din casă tema Mineriadelor sau dacă aceștia nu figurau, deja, în contingentul votanților PNL.
Cert este că slăbiciunea PNL va fi temă de campanie: ce oameni ne aduce în Consiliul general și la sectoare, dacă nu e în stare să găsească un candidat în interiorul partidului, pentru Primăria Generală?
Efortul lui Bușoi, care a găsit o explicație (PNL face voia Pieței, aduce societatea civilă în administrație etc.) vine prea târziu: după declarația lui Quintus. Alina Gorghiu îl dorea naș pe președintele de onoare al PNL. Dacă pierde Munteanu, putem spune că și-a găsit nașul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel