Candidatul AUR la alegerile prezidențiale. Marius Lulea: Credem că avem prima șansă anul acesta / video
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a fost invitat la emisiunea „Ce se întâmplă", de pe DC News, DC News TV și Știridiaspora, unde a vorbit despre candidatul AUR la alegerile prezidențiale.
Marius Lulea a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre alegerile prezidențiale. Potrivit acestuia, candidatul AUR are cele mai mari șanse să ajungă președintele țării anul acesta.
„Ce șanse aveți să ajungeți vreodată la guvernare?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Avem șanse să ajungem la guvernare în momentul în care românii vor decide să facem acest lucru. Ipoteza în care lucrăm noi, cea mai optimistă, este aceea în care reușim să punem președintele României.", a spus Marius Lulea.
„Credeți că aveți șanse?", a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Sigur. Credem că avem prima șansă anul acesta, mai mare decât a celorlalte partide politice. Asta înseamnă că președintele numește premierul dacă nu se dizolvă Parlamentul, dacă vor să respingă de două ori, și puteam face acest lucru. Va fi prima dată, după 1989, când se va utiliza acest drept democratic sau au ocazia să zică: „Lăsați că îi lăsăm un an, doi la putere să se erodeze.”
Doar că există numeroase state în lume, Israel, Ungaria, Polonia, Japonia, Coreea și multe altele, în care o dată ce au ajuns la putere, partidele care au făcut treabă foarte bună nu au mai plecat. Eu cred că nu e foarte greu să reformezi statul.
Și Cuza când a creat statul român și a reformat principatele, a luat-o de la zero. Dacă vrei să marchezi și să faci un lucru bun pentru țara ta, trebuie să lucrezi și împotriva voinței minorității care controlează puterea. Cuza a fost eliminat chiar de cei care l-au pus acolo, de către boieri. În interesul țării a fost un om mare pentru că a creat niște instituții care dăinuie și astăzi.
Dacă astăzi statul român nu a picat, după 1989, în haosul care s-a creat este pentru că acel stat creat atunci și consolidat ulterior prin instituții a devenit un mecanism atât de puternic încât nu poate o singură persoană să-l disturbe. Da, apar greutăți, merge puțin mai încet căruța, dar în realitate ea nu se oprește niciodată.”, a spus Marius Lulea.
Cu cine vor candida
„Deci vă dați prima șansă la prezidențiale. Cu cine candidați?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Nu o să nominalizez acum o persoană. Probabil presupuneți care ar putea să fie această persoană.”, a spus Marius Lulea.
„Presupun că George Simion pentru că era cutuma ca partidele să-și pună președintele să candideze.”, a completat Răzvan Dumitrescu.
„Vom pune persoana care are cele mai mari șanse. Acum, știți cine ar putea avea cele mai mari șanse din AUR. Dacă avem președinția mergem într-o alianță cu cei care își propun să facă împreună cu noi reforma statului român.”, a spus Marius Lulea la emisiunea „Ce se întâmplă", de pe DC News, DC News TV și Știridiaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News