Data publicării:

Când vor fi finalizate lucrările la Piaţa Sudului şi Arcul de Triumf

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
arcul de triumf
arcul de triumf

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, s-a declarat optimist marţi în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului şi la Arcul de Triumf până la data de 30 iunie, el menţionând însă că Spitalul Gomoiu ar putea fi deschis peste patru - cinci luni şi că amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca şi Tei se confruntă cu anumite blocaje.

Alegeri prezidentiale 2024

'Astăzi a început asfaltarea pe bretelele laterale (de la Piaţa Sudului - n.r.), astfel încât de săptămâna viitoare sau la începutul lunii viitoare să se devieze circulaţia şi toată lucrarea să se mute pe mijloc, pe unde va fi tunelul. Sunt în grafic. Eu astăzi o să mai trec pe acolo, să văd cum evoluează lucrările şi sunt optimist că se vor termina la 30 iunie', a precizat edilul. El şi-a exprimat speranţa că în cel mai scurt timp se va afla cine va realiza auditul financiar pentru proiectul de la Piaţa Sudului.

'Zilele trecute s-a pus în sistemul electronic de achiziţii publice acel audit extern. Sper ca, în cel mai scurt timp, să avem câştigătorul, cel care va face acest audit, astfel încât să vedem cine se face vinovat de pierderea fondurilor nerambursabile şi crearea acestei presiuni pe bugetul Capitalei', a spus Sava.

În ce priveşte proiectul de consolidare, restaurare şi conservare de la Arcul de Triumf, primarul a declarat că termenul de 30 iunie este unul real.

'La sfârşitul acestei săptămâni vin izolatorii, se vor monta într-o săptămână, se va turna betonul. Deci pentru Arcul de Triumf termenul de finalizare de 30 iunie este unul real. (...) A fost un moment în care toată lumea arăta cu degetul spre celălalt. Până la urmă s-a rezolvat', a susţinut el. Primarul general a admis însă că anumite aspecte nu au fost deblocate în cadrul proiectului de amenajare a circuitului turistic pe lacurile Floreasca şi Tei. 'Acolo nu am reuşit să deblocăm lucrurile în totalitate. Mai sunt câteva neclarităţi, legat de devierea conductelor de la RADET şi ecluză. Sper ca, în cel mai scurt timp, să avem soluţie şi pentru lucrarea de la Tei, Floreasca', a afirmat el.

În ce priveşte proiectul de reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului integral al Spitalului clinic de copii dr. Victor Gomoiu, edilul a spus că lucrările urmează să fie finalizate, iar unitatea s-ar putea deschide peste patru - cinci luni, având în vedere că trebuie lămurite şi anumite aspecte legate de organigramă.

'Au fost patru proiecte care au început cu finanţare nerambursabilă pe fonduri europene: Pasajul de la Piaţa Sudului, amenajarea lacurilor Tei, Floreasca, Observatorul astronomic şi Arcul de Triumf. La Gomoiu s-a rezolvat. După cum ştiţi, ele au fost continuate, dar cu bani de la bugetul Primăriei Capitalei. Am anunţat la momentul respectiv: era vorba de peste 130 de milioane de lei, bani cu care, dacă îi aveam acum, puteam să rezolvăm alte lucruri. Da, am preluat această responsabilitate. Ele se vor finaliza la 30 iunie 2016, aşa cum am promis. Sunt date reale, văd cum evoluează lucrările, ele se vor termina', a precizat primarul general interimar al Bucureştiului.

Pe 18 decembrie, Primăria Capitalei anunţa că Bucureştiul pierde finanţare din fonduri europene şi de la bugetul de stat în valoare totală de peste 124 de milioane de lei pentru trei proiecte care nu puteau fi finalizate până la 31 decembrie, termen stabilit prin acordul de finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial 2007-2013. Această sumă reprezenta cofinanţarea proiectelor pentru realizarea pasajului rutier de la Piaţa Sudului, amenajarea unui circuit turistic pe lacurile Tei şi Floreasca, precum şi pentru lucrările de construire a ambulatoriului la Spitalul 'Foişor'.

Se menţiona că alte trei proiecte - consolidare, restaurare şi conservare Arcul de Triumf, Observatorul Astronomic 'Vasile Urseanu' şi proiectul de reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului integrat al Spitalului clinic de copii 'Victor Gomoiu' -, ale căror lucrări erau aproape finalizate, pierd finanţare în valoare totală de aproximativ opt milioane de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel