Când va fi gata coridorul Gdansk - Constanţa. Mugur Ciuvică, pesimist. "Poate aranjează coridorul şi pune un trenuleţ"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Mugur Ciuvică şi Bogdan Chirieac au dezbătut, în exclusivitate la DC NEWS, subiectul momentului în ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi feroviară la nivel european. 

"Apropo de programul ambasadorului american de la Bucureşti, să legăm Constanţa de portul Gdansk. Eu m-am bucurat că America zice că ne ajută la programul ăsta. Autostradă şi cale ferată de mare viteză! E bine, s-ar putea merge cu un tren civilizat", a spus Bogdan Chirieac. 

Mugur Ciuvică, pesimist: "Poate pune un trenuleţ pe coridor"

"Am văzut şi eu, dar nu mă interesează foarte mult pentru că aşa sunt eu. Încă nu îi am, aşa că nu are cum să mă preocupe cu ce o să călătorească nepoţii mei peste multe zeci de ani de acum încolo. Dacă se vor realiza, e vorba de zeci de ani", a replicat Mugur Ciuvică. 

Chiar dacă Bogdan Chirieac a menţionat că, fiind avansat de ambasadorul american, coridorul ar avea şanse mai rapide de reuşită, Ciuvică şi-a păstrat opinia. 

"Credeam că dacă e avansat de ambasadorul american, până la finalul mandatului lui Klaus Iohannis avem coridorul!", a spus Chirieac. 

"O să aveţi dvs, poate, un coridor la DC NEWS, că aveţi coridorul ăla lung. Poate vi-l aranjează şi vă pune un trenuleţ acolo!", a spus Mugur Ciuvică, iar răspunsul l-a făcut pe Bogdan Chirieac să izbucnească în hohote de râs. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel