Data actualizării:
Data publicării:

Când și CUM vor fi permise NUNȚILE în România. Negocieri, propunerea de pe masa Guvernului

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto pixabay
foto pixabay

Sunt 200.000 de cupluri care așteaptă informații cu privire la organizarea nunții în România. 

Alin Caraman, președinte al Asociației celor din industria nunților, a vorbit despre propunerile și negocierile pe care le poartă pentru organizarea nunților în România. 

”Din păcate, negocierile nu sunt în stadii avansate, noi am trimis către toate entitățile și către Guvern propuneri foarte clare, nu se referă la a începe nunțile de mâine, pentru că este clar că nu se poate, ne dorim, în schimb, o predictibilitate ca din 15 mai să putem funcționa. Am trimis propunerea de lege pentru trei variante de lucru: scenariu verde, galben sau roșu. Vreau să detaliez doar scenariul roșu în care propunem ca cei care participă la o nuntă să fie în cele trei categorii: cei care au trecut peste COVID, cei care și-au făcut vaccinul, cei care sunt dispuși ca la intrare să facă un test, astfel încât să fie toate lumea în siguranță” a spus Alin Caraman, la Antena 3, care a precizat că dorește discuții cu autoritățile, pentru a putea face planuri exacte. 

El a subliniat că industria nunților implică peste 250.000 de angajați, dar și 200.000 de cupluri care așteaptă în 2021 un răspuns. ”Pentru a avea o predictibilitate, ne luptăm și ne dorim acest lucru” a afirmat Caraman. 

Însă, el a spus că problema este că nu au primit niciun răspuns de la Guvern sau alte autorități. ”Nu am ajuns încă la o masă de discuții” a spus președintele Asociației celor din industria nunților. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel