Acesta a declarat că etapele preliminare ar putea avea loc la finalul acestei săptămâni. CBS notează că procedura ar putea dura între trei și cinci săptămâni. Potrivit aceleiași surse, subiectul ar urma să fie discutat în Senatul Statelor Unite câte șase zile pe săptămână. Camera Reprezentanţilor din Statele Unite va supune la vot, miercuri, un proiect de rezoluţie care prevede trimiterea în Senat a articolelor de inculpare a preşedintelui Donald Trump în vederea demiterii.
Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a decis inculparea preşedintelui Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Cazul va ajunge în Senatul SUA care, după un proces, va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care Donald Trump va fi găsit vinovat, va fi destituit. Demiterea preşedintelui Donald Trump este improbabilă în contextul în care Partidul Republican deţine majoritatea în Senatul SUA, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto