Când devin obligatorii cauciucurile de iarnă. Vezi ce amenzi riști
După perioada cu temperaturi de vară, de care am beneficiat pe parcursul lunii octombrie, iarna se va instala curând. Față de evoluțiile vremii, șoferii sunt nedumeriți cu privire la obligativitatea echipării mașinilor cu anvelopele de iarnă, astfel că anumite precizări sunt necesare pentru a evita amenzile din trafic.
Codul Rutier stipulează clar că, în cazul ninsorilor, autovehiculele trebuie să fie echipate cu cauciucuri de iarnă, fără a preciza perioada. Ordonanța de Guvern 5/2011 prevede că purtarea anvelopelor de iarnă este obligatorie din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă, gheață sau polei.
Potrivit art.100, aliniatul 6 din Noul Cod Rutier, pentru conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă, şoferii riscă o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 de puncte-amendă). Anul acesta, de la 1 iulie, punctul-amendă a crescut la 80 de lei, ceea ce înseamnă că amenzile sunt cuprinse între 720 și 1600 de lei.
Trebuie știut că singurele anvelope de iarnă acceptate sunt cele inscripționate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons”.
Literele M si S reprezintă inițialele cuvintelor englezești "mud" and "snow", care înseamnă "noroi (nămol)" și, respectiv, "zăpadă".
Anvelopele denumite comercial „all seasons” sau 4S, ca și cele Alpin, Mountain sau Winter, pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de zăpadă (M+S, M.S., M&S), potrivit Ministerului Transporturilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News