Data publicării:

Când ai astfel de nume…Care este avantajul de a publica la Literatura de azi

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sâmbătă, 2 aprilie, în cadrul emisiunii De Ce Citim, dedicată revistei Literatura de azi, criticul literar Daniel Cristea-Enache a enumerat avantajele unei publicații online și câteva nume care semnează articole. 

„Dacă au un studiu mai amplu, de pildă am primit un studiu excepțional semnat de George Maior despre Clausewitz și arta războiului, are 12 pagini scrise la un rând, deci este un studiu foarte consistent. Un asemenea studiu, la o asemenea dimensiune, nu poate să apară într-o revistă săptămânală, care are un anumit spațiu și care pe o pagină sunt cam 8000-9000 de semne.”

O multitudine de avantaje

 „Pot apărea și texte scurte cum sunt cele ale lui Călin Vlasie, la rubrica lui intitulată foarte sugestiv BLITZ și pot fi texte foarte lungi, în online nu există această problemă a numărului de semne. În fine, un al treilea avantaj este acela că o asemenea publicație online se adresează unui public mult mai vast, mult mai larg, din mult mai multe categorii socio-profesionale și cu un acces mult mai ușor la această publicație. Trebuie să ai o conexiune la net, ca să intri și să tastezi acolo www.literaturadeazi.ro și ai ajuns la publicație, deci nu trebuie să te duci la chioșc într-o anumită zi să cumperi revista cutare și să vii cu revista acasă să o citești. Textele din această revistă le poți citi pe laptop, pe computer, pe telefonul mobil.”

Despre filtrele de selecție și personalități care publică în Literatura de azi

„Dacă îl ai în Colegiul Științific pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și îți trimite un articol, presupui că acel articol este publicabil într-o revistă culturală, literară, științifică online, așa cum este publicabil la orice publicație de calitate. Nu mai este nevoie de filtru în asemenea cazuri. Când îi ai pe: Mihaela Miroiu, Ioan Es Pop, Carmen Firan, Dan Șafran, Călin Vlasie, George Maior și foarte multe nume de oameni de cea mai înaltă calitate academică literară și culturală nu mai ai nevoie de nici un filtru.”, a conchis Cristea-Enache.

Video

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel