Data publicării:
Cancerul care şi-a păstrat porecla, în ciuda tehnicii avansate. Dr. Cioflan: E criminalul tăcut. De cele mai multe ori, operaţiile sunt aproape disperate
Dr. Horia Cioflan de la SANADOR, medic primar Obstetrică-ginecologie și doctor în Științe Medicale, a vorbit despre cancerul ovarian la interviurile DC NEWS şi DC MEDICAL.
"Ovarele sunt organe care, datorită unui turnover extrem de mare al activităţilor, sunt metabolic extrem de active. Gândiţi-vă că două structuri care sunt cât o nucă conduc atât viaţa hormonală a femeii, viaţa fertilă, dar şi comportamentul femeii. Sunt foarte importante. Orice organ cu o activitate metabolică extraordinară poate foarte frecvent să eşueze, să derapeze într-o zonă patologică.
Din păcate, chiar cu progresele tehnicii imagistice de azi, încă îşi păstrează porecla, criminalul tăcut (n.r cancerul ovarian). Aşa îi spune toată lumea de meserie. Tocmai pentru că în momentul în care se ajunge în momentul diagnosticului, de foarte multe ori lucrurile sunt relativ depăşite. Testele de screening se pot face la intervale regulate, te păzesc de diverse. Dar pentru ovare nu. Aici sunt teste relativ costisitoare, nu sunt indicate pentru toată lumea, se bazează pe alte studii imagistice. Testul Babeş-Papanicolau este extrem de important pentru cancerele genitale, şi este şi ieftin", a declarat dr. Horia Cioflan.
Se poate interveni minim invaziv? "Trebuie cântărite bine riscurile"
"În cazul ovarelor, intervenţia minim invazivă este posibilă?", a întrebat Val Vâlcu.
"Da, intervenţiile minim invazive pentru ovare sunt posibile. Discuţia e nuanţată aici. La început, intervenţia minim invazivă pentru afecţiuni ovariene de tipul acesta era contraindicată ferm. Apoi s-a constatat că poate fi benefică la femei tinere într-un anume subset de tumori ovariene, care se numesc borderline, de graniţă. Tumori benigne care se comportă ca unele maligne. Şi s-au dezvoltat teorii, ghiduri de practică, principii chirurgicale, care ţin cont de vârsta femeii, de dorinţa de fertilitate, de alte afecţiuni concomitente. În cancerele genitale de origine ovariană, trebuie bine cântărite riscurile, trebuie foarte bine cântărită agresivitatea tumorii. Uneori, tumorile ovariene ajung să paraziteze alte organe din jur sau chiar la mare distanţă. De regulă, operaţiile sunt aproape disperate, se extirpă multe organe", a mai punctat medicul. .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News