Medicii de la National Institute for Health and Care Excellence din Marea Britanie spun că Pembrolizumab este un medicament eficient pentru pacienţii care l-au testat şi care nu au urmat un tratament cu un alt produs, denumit Ipilimumab.
Pembrolizumab (Keytruda) a fost deja testat în cadrul unei proceduri de aprobare accelerată, în Marea Britanie, prin intermediul unui program guvernamental - Early Access to Medicines Scheme.
Testele au dovedit că Pembrolizumab poate să oprească evoluţia tumorilor şi chiar să le micşoreze.
[citeste si]
Melanomul, cea mai gravă formă a cancerului de piele, ocupă locul al cincilea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer din Marea Britanie. Boala face peste 2.000 de victime în această ţară, în fiecare an.
Pembrolizumab poate fi administrat prin perfuzie, o dată la trei săptămâni, pentru a stopa procesul de formare a unor noi tumori în stadiu avansat.
Pembrolizumab este considerat un "medicament din generaţia viitoare", deoarece stimulează sistemul imunitar al pacientului, făcându-l să lupte eficient împotriva bolii.
Medicamentul este un anticorp monoclonal şi blochează un proces biologic pe care cancerul îl utilizează pentru a se "deghiza" şi pentru a evita astfel atacurile lansate de sistemul imunitar.
Noul tratament nu este ieftin - costă aproximativ 3.000 de lire sterline per doză -, însă producătorul său, compania Merck Sharp and Dohme, a acceptat să acorde Sistemului naţional de sănătate din Marea Britanie (NHS) o reducere de preţ substanţială. (Sursa: descopera.ro)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Pățania unei mămici la supermarket: Verificați bonul / „Ne-am mirat de ce am plătit atât“ / foto în articol
- Un nou val de muncitori asiatici vine în România. Chestorul Bogdan Despescu: Avem 100.000 de persoane care sunt aprobate să vină / video
- S-a întâmplat astăzi - 16 aprilie. Cabinetul olandez a demisionat în masă în urma unui raport oficial
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Prof. Dulcan, teorie interesantă despre cancer: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă
- Naomi, una dintre cele mai controversate vedete din showbiz-ul românesc, este în comă. Se zbate între viață și moarte într-o clinică din străinătate
- Peștera din România veche de peste 10 milioane de ani / video
- Furtuna Renata ajunge în România. Prognoza meteo până la jumătatea lunii mai / Temperaturile scad considerabil
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. PSD are deja variante de rezervă. Se anunță o conferință de tipul "totul sau nimic"
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”