Data publicării:

Canale irigații în România. Petre Daea, VICTORIE despre care nu se vorbește: Vă duc în țară să vedeți! / video

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a lucrat intens la cea mai mare investiție din ultimii ani: refacerea sistemului național de irigații. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru DC News și DC Business, a dezvăluit cum a fost posibil succesul său.

„În primul rând, eu sunt agronom. Știu ce înseamnă apa, factorul de vegetație. În 2002-2004, când am fost secretar de stat și apoi ministru în Guvernul Năstase, am avut tot această preocupare. A aduce apa la plante înseamnă să ai succes. Altminteri, nu. Este factorul vital", a spus Petre Daea, marți, la DCNews.

Bogdan Chirieac, prezent în cadrul interviului, a dezvăluit că a aflat despre acest succes al ministrului de la Adrian Rădulescu, care a spus: „Știți ce a făcut ministrul Daea?! 1.000 de km de canale de irigații". Ulterior, Petre Daea a adăugat: „Sunt 2.000. Mâine, când are nevoie țara, 2.000 de km plini cu apă. În primul rând, s-a lucrat în inima sistemului. Ce înseamnă inima sistemului? Stațiile de pompare. Ele nu se văd, pentru că sunt lângă sursa de apă".

Daea: Rețineți ce vă spun

De asemenea, a adăugat: „La ora actuală, sunt 48 de șantiere de lucru în România. Nicio contestație. Cine să facă, pentru ce? Facem treabă serios! Rețineți ce vă spun: nu sunt povești. Vă duc în România să vedeți stații de pompare care arată ca pensiuni".

„Nu există țară în lume care să aibă condițiile pe care le are România. Imaginați-vă cum arată România văzută de sus: vedeți Siretul, Someșul, Crișul, Prutul, Mureșul, Jiul, Oltul, Arieșul. Și Dunărea care mângâie țara", a mai spus ministrul Agriculturii.

Petre Daea, declarații complete - interviu 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel