Data publicării:

Canada: Cuba trebuie 'să facă parte din soluţia' pentru Venezuela

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul canadian de externe Chrystia Freeland a cerut marţi Cubei să se alinieze ţărilor care fac parte din Grupul de la Lima şi să înceteze sprijinul acordat preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, informează AFP. 

'Cuba nu trebuie să fie parte a problemei din Venezuela, ci a soluţiei', a declarat pentru presă Freeland, în cadrul unei teleconferinţe. 'Este un aspect asupra căruia insistăm cu tărie pe lângă cubanezi', a continuat şefa diplomaţiei canadiene. Ea şi-a exprimat speranţa că autorităţile cubaneze 'vor vedea că aceasta este abordarea potrivită pentru poporul venezuelean, pentru emisferă şi pentru Cuba'.

Vineri, premierul Justin Trudeau a discutat cu preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel despre Venezuela, menţionând în special 'modul în care ar putea colabora pentru a găsi o soluţie paşnică a crizei', potrivit informaţiilor furnizate de biroul premierului canadian. Vorbind în numele Grupului de la Lima, care reuneşte mai multe state din American Latină, alături de Canada, Justin Trudeau a subliniat interesul acestor ţări pentru 'menţinerea unor alegeri libere şi echitabile în Venezuela şi pentru respectarea Constituţiei sale', se arată într-un comunicat de presă al premierului Trudeau.

Ţările care fac parte din Grupul de la Lima şi care îl recunosc pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei, au chemat vineri Havana şi Grupul de Contact Internaţional privind Venezuela (GCI) să ia parte la eforturile de identificare a unei soluţii pentru criza din Venezuela, la încheierea unei reuniuni ministeriale de urgenţă care a avut loc în capitala peruviană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel