Canada confirmă că îşi va încheia misiunea în Afganistan la 31 martie 2014
Premierul canadian, Stephen Harper, a confirmat luni, în cadrul summitului NATO de la Chicago, că misiunea militară a Canadei în Afganistan se va încheia la 31 martie 2014.
Acest lucru înseamnă că trupele canadiene nu vor mai efectua misiuni militare în Afganistan după martie 2014. Totuşi, forţele canadiene rămân în teren până atunci pentru misiuni de instruire a militarilor afgani, scrie Mediafax.
"Timp de peste zece ani, membrii curajoşi ai Forţelor armate canadiene şi ai GRC (Jandarmeria Regală a Canadei), precum şi numeroşi funcţionari şi civili devotaţi au făcut sacrificii enorme pentru a ajuta poporul afgan", a declarat premierul canadian Stephen Harper.
"Canada îşi va respecta angajamentul şi va termina misiunea de instruire actuală în Afganistan", a continuat Harper, anunţând un sprijin financiar al ţării sale pentru Forţele de securitate naţionale afgane (FSNA), în valoare de 110 milioane de dolari pe an timp de trei ani (2015-2017).
Canada a trimis trupe în Afganistan, sub egida NATO, în 2001. În acest conflict au fost ucişi 158 de soldaţi canadieni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News