Mihai Razvan Ungureanu, pana in urma cu un an si ceva directorul Serviciului de Informatii Externe, a avut de curand o intentie laudabila. Si anume, sa initieze o lege prin care sa fie declarata ilegala, dar si sanctionata ca atare, infiltrarea, prin colaboratori sau ofiteri acoperiti, a Parlamentului, partidelor politice, caselor de presa, instantelor judecatoresti, Procuraturii si sindicatelor.
Tot domnia sa mi-a propus, si am fost imediat de acord, sa mai promovam un proiect de lege. Si el la fel de necesar. Prin care interceptarile aprobate de judecatori sa nu mai cada in sarcina vreunui serviciu secret, ci sa fie efectuate de o institutie independenta. Dupa care, MRU a pus batista pe tambal.
De ce oare? Zilele trecute, am avut inca doua surprize. Serviciul Roman de Informatii a primit, din partea unei organizatii civice, trofeul pentru cele mai eficiente si masive infiltrari ale presei. Si, sa vezi si sa nu crezi, Consiliul Legislativ al Romaniei a dat un aviz negativ proiectului meu privind scoterea in afara legii a societatilor comerciale detinute, in tot sau in parte, de serviciile secrete. Si asta in conditiile in care interdictia exista si este sanctionata ca atare in intreaga Uniune Europeana. Cu mai multi ani in urma, un alt sef de serviciu secret, Claudiu Saftoiu, a avut mari necazuri fiindca a recunoscut existenta unor infiltrari in presa. Si chiar un ministru al Apararii a fost admonestat din acelasi motiv. Pentru ca, si Armata are un serviciu secret, nu-i asa?. Nu mi se pare, am acum, de-a dreptul, certitudinea ca, in realitate, Romania este condusa de serviciile secrete.
In viitor eu unul voi dezvolta aceasta tema. Si voi arata cat de periculos si cat de pervers este acest sistem si de ce in conditiile in care o societate este dominata de securitate ea nu poate fi nici democratica si nici prospera. De asemenea, voi incerca sa demontez minciuna in care traim atunci cand schimonosim democratia. Cand spunem pe de o parte ca traim si evoluam in baza unor criterii asumate de democratiile consolidate in care vocea cea mai autorizata a natiunii este Parlamentul, si in care exista o separare reala a puterilor in stat, dar si un control reciproc si cand, in acelasi timp, facem radiografia unui caz, cat de cat mai complex, a unui incident ori a unei rafuieli interinstitutionale descoperim mana lunga a Securitatii.
Si, de fapt, care este revelatia? Ca, in Guvern, ministrii se trezesc sub nas, saptamanal, cu zeci de proiecte normative pe care le valideaza, dar care sunt scrise de altii. De prea putine ori de proprii subordonati.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții