„Campionatul național de Drift” din Capitală modifică trei linii de transport public timp de patru zile
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Foto: Facebook
Foto: Facebook
Liniile de autobuz 63, 385 și N101 vor funcționa pe trasee modificate, miercuri seară, joi, vineri, sâmbătă și duminică, pentru a permite organizarea și desfășurarea evenimentului sportiv „Campionatul Național de Drift” în zona centrală a Capitalei.

Astfel, în perioada 04.09.2024 ora 22:00 ÷ 09.09.2024 ora 05:00, se restricţionează traficul rutier pe Bd. Națiunile Unite, între Str. B. P. Hașdeu şi Bd. Libertății, precum şi pe Bd. Libertății între Splaiul Independenței şi Calea 13 Septembrie (Piaţa Francofoniei). Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a decis ca vehiculele liniilor 63, 385 și N101 să circule, la dispoziția agenților de ordine publică şi ai Brigăzii Rutiere, pe trasee modificate astfel:

Linia 63 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Master” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Bd. Libertății (Piaţa Francofoniei), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Libertății, cu întoarcere în rondul Piața Regina Maria.Linia 385 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Valea Oltului” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Str. Izvor (Piaţa Arsenalului), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Izvor, Str. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei și apoi traseul de bază pȃnă la terminal „Piaţa Sf. Vineri”.Linia N101 va funcţiona ȋn nopţile de 04.09/ 05.09.2024, 05/ 06.09.2024, 06/ 07.09.2024, 07/ 08.09.09.2024 şi 08/ 09.09.2024 pe traseul de bază între terminal „Valea Oltului” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Bd. Libertății (Piaţa Francofoniei), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Libertății, Bd. Regina Maria, Piaţa Unirii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel