Data publicării:

Campania de informare ”Viză pentru SUA” continuă pe Facebook

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
sua
sua

Întrucât rata de respingere a solicitărilor românilor pentru o viză americană a scăzut în ultimii ani, Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada SUA la Bucureşti şi-au propus să continue şi să dezvolte campania de informare „Viză pentru SUA”, via Facebook.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu şi consulul general al SUA la Bucureşti, Stephen Vann, au anunţat astăzi, 29 mai 2012, continuarea campaniei de informare „Viză pentru SUA” pentru cetăţenii români interesaţi de obţinerea unei vize temporare americane.

”Principalul element de noutate adus de cea de-a treia etapă a campaniei „Viză pentru SUA” îl reprezintă informaţiile suplimentare legate de rata „overstay” (rata de depăşire a termenului de şedere în Statele Unite), având în vedere faptul că aceasta ar putea să reprezinte un nou criteriu pentru accederea ţării noastre în Programul Visa Waiver. În acest context, această etapă a campaniei va pune accent nu doar pe criteriile care trebuie respectate de către cetăţeni pentru pregătirea corectă a dosarelor de viză, ci şi pe importanţa pe care toţi cetăţenii români care obţin viza de călătorie în SUA trebuie să o acorde respectării termenului de şedere pe care îl anunţă în formularul de viză”, a subliniat secretarul de stat Bogdan Aurescu.

S-a constatat că în ultimii trei ani rata de respingere a solicitărilor pentru o viză temporară americană depuse de cetăţenii românii a avut o tendinţă de scădere în ultimii ani. Astfel, în 2009, rata de refuz era 26,3%, în 2010, a scăzut la 24,8%, iar, în 2011, a ajuns la 22,4 %, ceea ce arată avantajele ultimelor două etape ale campaniilor de informare, derulate în perioada aprilie-mai 2010, respectiv 22 noiembrie - 31 decembrie 2011.

În cadrul acestei etape a campaniei, mesajul este transmis către cetăţenii interesaţi de obţinerea unei vize temporare americane prin intermediul paginii MAE din reţeaua de socializare Facebook, pentru care a fost creată o componentă specială, şi prin intermediul unui spot radio. Programul digital şi spotul radio au fost concepute şi produse, pro bono, de către Kaleidoscope Proximity, divizia de digital a BBDO Group România şi, respectiv, de către agenţia de publicitate Graffiti BBDO. Spotul radio va fi difuzat de către patru posturi de radio din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune: România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM şi Radio România 3 Net.

„Relansarea acestei campanii survine şi în contextul introducerii pe agenda Congresului American, în ambele camere – Senat şi Camera Reprezentanţilor în martie şi, respectiv, în mai 2012 - a unui nou proiect legislativ, intitulat „The JOLT Act” (Jobs Originating Through Launching Travel), care conţine şi o secţiune referitoare la Programul Visa Waiver. Noua propunere de lege (...) reprezintă o versiune integrată şi consolidată a mai multor proiecte legislative anterioare, diferenţele notabile faţă de legislaţia care se află acum în vigoare fiind: evaluarea ţărilor candidate în funcţie de rata de refuz, care este însă mărită de la 3%, atât cât este în prezent, la 10%, împreună cu rata overstay (3%)”, a precizat secretarul de stat Bogdan Aurescu.

Potrivit oficialului MAE, din informaţiile disponibile în acest moment, România se încadrează în rata de 3% privind depăşirea de către cetăţenii români a termenului de şedere în Statele Unite.

„Propunerea pentru o nouă legislaţie prevede şi o nouă modalitate de calcul al ratei de refuz, prin raportarea la numărul de solicitanţi, şi nu la numărul de cereri înregistrate, ca până în prezent, aceasta fiind o solicitare pe care partea română a adresat-o părţii americane încă din 2009”, a completat Bogdan Aurescu.

Consulul general al SUA la Bucureşti, Stephen Vann a precizat că, în 2011, 32.000 de români au primit o viză temporară pentru Statele Unite. „În procesul de solicitare a unei vize, obiectivul nostru este ca totul să fie simplu şi bine înţeles”, a subliniat oficialul american, reamintind faptul că pagina de internet a Ambasadei SUA la Bucureşti are mai multe secţiuni cu informaţii în sprijinul celor care doresc să solicite şi să obţină o viză temporară pentru Statele Unite. De asemenea, a anunţat că, la începutul lunii septembrie, procedura pentru interviul cu ofiţerul consular va fi simplificată prin introducerea sistemului de programări online.

„În campania de informare despre vizele americane, unul dintre obiectivele noastre este acela de a explica ceea ce este necesar ca o persoană să se califice pentru o viză americană. Cele mai multe solicitări de viză ale cetăţenilor români sunt aprobate, dar este adevărat că nu toată lumea se califică pentru obţinerea unei vize temporare americane. O persoană care nu s-a calificat pentru viză poate să depună o nouă solicitare, dar noi îi încurajăm pe cetăţeni să facă acest lucru doar în momentul în care au modificări semnificative, în bine, în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor”, a mai precizat consulul general al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Toate componentele campaniei „Viză pentru SUA” pot fi descărcate de pe pagina de internet a MAE, din cadrul secţiunii „Viză pentru SUA”. Aici puteţi obţine şi informaţii suplimentare despre campanie (http://www.mae.ro/viza-pentru-sua).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel