Data actualizării:
Data publicării:

Camilla, ducesa de Cornwall, prima declaraţie despre faptul că va fi regină

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Facebook Familia Regală a Marii Britanii
Facebook Familia Regală a Marii Britanii

Ducesa de Cornwall, Camilla, soţia prinţului Charles al Marii Britanii, a făcut prima declaraţie după ce regina Elisabeta a II-a a decis că aceasta va purta titlul de regină-consort după ce prinţul Charles va fi încoronat rege. 

În timpul unei vizite la centrul comunitar Nourish Hub din Londra, Camilla a fost întrebată cum se simte după anunţul făcut de regină. Aceasta a replicat doar că se simte "foarte, foarte onorată şi extrem de sensibilizată", scrie Mirror

Regina Elisabeta a II-a a făcut anunţul. Camilla va fi regină-consort 

Mesajul reginei, care marchează accederea sa la tron în 1952, abordează direct problema nerezolvată a viitorului titlu al ducesei de Cornwall.

"Este dorinţa mea sinceră ca, atunci când va veni acel moment, Camilla să fie cunoscută sub numele de regina consoartă", a scris regina.

"Regina consoartă" se referă la soţia unui rege domnitor şi aceasta va fi titulatura ducesei de Cornwall atunci când Charles va deveni rege.

Biograf regal: Meghan Markle, lecţie de învăţat de la Camilla 

"Când e cu prinţul Charles, face mereu pasu în spate şi îl sprijină, aşa cum făcea prinţul Philip. Nu încearcă să intervină, nu încearcă să fie ea mai deşteaptă, nici nu se avântă să strângă ea repede mâinile oricui e de faţă. De când cu pandemia, s-a deschis, a vorbit cu mulţi oameni, a arătat că are şi simţul umorului, iar oamenii au început să o placă. Publicul a început să o vadă într-o manieră nouă. Munceşte incredibil de mult şi cred că regina a făcut foarte bine cu anunţul de zilele trecute. În plus, Camilla nu s-a plâns niciodată de nimic, nici când era urâtă de toată lumea, înainte să se căsătorească cu prinţul Charles. Oamenii o atacau atunci în toate felurile posibile, dar nu s-a plâns şi şi-a văzut liniştită de viaţa ei. A stat în casă luni la rând pentru că nu putea da piept cu răutăţile din exterior. Dar nu a arătat cu degetul spre nimeni şi nu a încercat niciodată să facă ceva pentru a-şi câştiga simpatii, ci doar a aşteptat. Cred că s-a gândit că dacă le va da oamenilor timp, vor vedea cum e ea de fapt şi îşi vor schimba părerea", a declarat Angela Levin, conform Daily Mail.

Întrebată dacă Meghan Markle ar trebui să vadă în Camilla un exemplu de comportament, Levin a spus că e o mare diferenţă între cele două. "Camilla vine dintr-un mediu bun, a avut părinţi care s-au iubit şi au crescut-o fără greutăţi. Cred că Ducesa de Sussex simte nevoia, constant, să dovedească ceva cuiva. Face totul să iasă în faţă, nu e o persoană care să lucreze în echipă, spre deosebire de Camilla care nu vrea să iasă în evidenţă. Meghan simte că trebuie să câştige mereu". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel