Sindicatele din învățământ se opun vehement camerelor de supraveghere în școli, considerând că nu rezolvă problema violenței și încalcă drepturile elevilor și profesorilor.

FSLI şi FSE „Spiru Haret” au transmis: 

”Camerele de supraveghere nu rezolvă problema violenței în spațiul școlar 

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” nu susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice şi al părinţilor. 

Considerăm că aplicarea unei astfel de măsuri, fără consimţământul persoanelor supravegheate, reprezintă un atac la drepturile fundamentale ale cetăţenilor români. În acest sens s-au pronunțat și reprezentanți ai Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. 

FSLI şi FSE „Spiru Haret” consideră că o astfel de măsură poate fi aplicată acolo unde există un istoric al cazurilor de violenţă, doar după ce atât personalul angajat în unitatea de învăţământ respectivă, cât şi părinţii şi-au exprimat acordul scris pentru montarea camerelor de supraveghere.

Când vorbim despre supraveghere audio-video, fără acordul celor înregistraţi, nu facem decât să aruncăm spre toţi acuzaţia că sunt factori perturbatori şi, dacă nu sunt acum, cu siguranţă vor deveni, ceea ce este complet fals.

Din păcate, numărul cazurilor de violenţă de orice tip din şcoli este în creştere, dar nu putem spune că toţi angajaţii din educaţie şi toţi elevii reprezintă un risc!

Lupta cu actele de violenţă trebuie dusă mai departe, dar prin reformarea completă a învăţământului pe această temă. Cel mai important pas ar fi cel prin care relaţia părinte-profesor-elev va fi una reală, deschisă, la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viaţa copilului. Creşterea numărului de psihologi şcolari, care să depisteze la timp comportamente problematice în rândul cadrelor didactice şi al elevilor, este absolut obligatorie! Dezvoltarea unor programe speciale de combatere a actelor de agresiune/abuz/bullying, care să fie puse în aplicare, nu bifate la orele de dirigenţie, ar ajuta în această luptă. Reabilitarea copiilor care au astfel de derapaje nu are loc pentru că instituţiile statului fie nu se implică, fie nu au resurse suficiente pentru a veni în sprijin. Nu există o continuitate a măsurilor prin care victimele să primească suportul de care au nevoie, iar agresorii să înţeleagă consecinţele faptelor lor şi mai apoi să fie „reabilitați“. 

Creşterea numărului de paznici şcolari cu siguranţă va descuraja astfel de fapte, iar un regulament mult mai strict privind sancţionarea celor care greşesc ar avea mult mai mult impact asupra agresorilor. În niciun caz şcoala nu trebuie să ascundă astfel de situaţii, ci, din contră, să ceară intervenţia instituţiilor abilitate cu aplicarea măsurilor legale. 

Şcoala trebuie să rămână un spaţiu al educaţiei, dar nu prin forţă, violenţă, presiune, inclusiv cea a supravegherii audio-video permanente. Şcoala trebuie să fie spaţiul dezvoltării intelectuale şi emoţionale, al creativităţii şi al cultivării relaţiilor sănătoase interpersonale, precum şi al respectului reciproc. Din păcate, primul care a dispărut este tocmai respectul la adresa cadrului didactic, înţelegând prin aceasta  adevăratul său statut și rolul său în ceea ce înseamnă educarea unui copil.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News