Data publicării:

Camerata regală sărbătorește 10 ani de la înființare printr-un concert aniversar la Atheneul Român

Autor: Cătălin Șerban | Categorie: Stiri
WhatsApp
Camerata Regala
Camerata Regala

Un concert aniversar al orchestrei Camerata Regală, dirijată de maestrul Horia Andreescu, dedicat împlinirii a 10 ani de activitate a ansamblului, va avea loc sâmbătă, de la ora 19,00.

Potrivit unui comunicat, programul cuprinde Simfonia numărul 9 în Re Minor, de Ludwig van Beethoven.

Solişti vor fi Irina Iordăchescu, Aura Twarowska, Mihai Urzicana, Iustinian Zetea şi Corul Academic Radio, dirijat de Ciprian Ţuţu. Evenimentul, prezentat de Marius Constantinescu, se va desfăşura în prezenţa Principelui Radu.

Biletele la concertul aniversar pot fi cumpărate online pe www.bilete.ro sau de la casa de bilete a Ateneului Român.

'Camerata Regală' a luat naştere acum 10 ani, din entuziasmul pentru muzică a unui grup de instrumentişti de cel mai înalt nivel, care s-au reunit pentru a forma un ansamblu de excelenţă. În anul 2009, orchestra a dobândit Înaltul Patronaj al principelui Radu. Casa Regală şi-a arătat susţinerea şi aprecierea pentru acest proiect şi la împlinirea a 5 ani de existenţă de către Camerata Regală, oferindu-i Medalia 'Regele Mihai I' pentru loialitate. Camerata Regală a fost alături de Casa Regală a României la evenimente importante precum: ceremoniile prilejuite de aniversarea Jubileului principelui Radu, ceremonia Decoraţiei Regale 'Nihil Sine Deo', aniversarea a 25 de ani de la revenirea în ţară a Custodelui Coroanei, Margareta, şi concertul oferit cu ocazia Jubileului de 90 de ani ai Regelui Mihai, relatează AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel