Data publicării:

Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind accelerarea proceselor în Justiţie

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ciocan judecator
ciocan judecator

Camera Deputaţilor a adoptat cu 279 voturi „pentru“, 3 voturi „împotrivă“ şi 4 abţineri, proiectul de lege privind accelerarea proceselor în justiţie.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, în timpul dezbaterilor, că acest proiect de lege are scopul de reaşezare a competenţelor între instanţele sistemului judiciar astfel încât aceste competenţe să permită scurtarea termenelor procedurale. Predoiu a mai spus că acest proiect duce la degrevarea ICCJ astfel încât Înalta Curte de Casaţie să-şi exercite rolul său de unificare a jurisprudenţei.

Proiectul este menţionat în raportul privind starea justiţiei al CE ca fiind un deziderat pentru o mai bună funcţionare a sistemului judiciar, a adăugat Cătălin Predoiu. Deputaţii PSD au anunţat că nu vor vota acest proiect de lege, în timp ce reprezentanţii PDL, UDMR şi ai minorităţilor au pledat în favoarea acestuia.

După vot, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că acest proiect este al Executivului, Legislativului şi sistemului judiciar. "Adoptarea acestui proiect este un semnal politic limpede pentru Comisia Europeană, pentru statele membre, că există în Parlamenul României voinţa politică de a sprijini reforma în justiţie", a afirmat Predoiu.

Deputatul PDL Cezar Preda a afirmat că acestui act normativ din Justiţie de lege demonstrează că "programul de toamnă al Cabinetului Boc se respectă", considerând că acelaşi lucru se va întâmpla cu toate proiectele din programul de guvernare.

În replică, deputatul PNL Cristian Adomniţei a ţinut să precizeze că Preda nu a înţeles nimic din această zi şi a arătat că adoptarea acestui proiect  privind accelerarea proceselor în Justiţie nu are legătură cu competenţa celor de la putere. "Votul dat nu are legătură cu aprecierea dumneavoastră şi cu competenţa dumneavoastră de a face proiecte legislative, are legătură cu efortul depus de toate puterile statului pentru un produs mai bun", a apreciat Adomniţei.

Citeşte şi:

Merkel ne cere să continuăm reformele în Justiţie şi ne promite asistenţă pentru a atrage bani de la UE. Ce i-a promis Boc: 143 de milioane de euro şi o cotă unică de 16%

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel