Reprezentanții UE au cerut audierea sa pentru a da explicaţii despre rolul companiei în exploatarea de către firma de consultanţă Cambridge Analytica a datelor persoanele a milioane de utilizatori ai reţelei, transmit AFP şi Reuters.
'Fondatorul şi CEO al Facebook a acceptat invitaţia noastră şi va fi la Bruxelles cât de curând posibil, sperăm că săptămâna viitoare', a anunţat miercuri preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, într-un comunicat.
Zuckerberg se va întâlni cu preşedinţii diferitelor grupuri politice din PE şi cu membri ai Comisiei pentru libertăţi civile.
Contactată de AFP, compania americană a precizat că întâlnirea va fi o ocazie de 'a dialoga, a asculta punctele lor de vedere şi de a prezenta măsurile' luate de Facebook 'pentru a proteja mai bine viaţa privată a oamenilor'.
Întâlnirea se va ţine cu uşile închise în timpul unei 'conferinţe a preşedinţilor', care are loc în mod tradiţional joi, a explicat ulterior o sursă din Parlamentul European.
Explicație detaliată
'Cetăţenii noştri merită o explicaţie completă şi detaliată. Salut decizia dlui Zuckerberg de a-şi face personal apariţia în faţa reprezentanţilor a 500 de milioane de europeni. Este un pas în direcţia bună pentru restabilirea încrederii', a indicat Tajani.
Acesta îl invitase încă din data de 20 martie, după izbucnirea scandalului Cambridge Analytica, pe Zuckerberg să vină să dea explicaţii în faţa eurodeputaţilor.
Mark Zuckerberg, care a fost audiat luna trecută timp de 10 ore în Congresul american, propusese iniţial ca în faţa eurodeputaţilor să se prezinte un vicepreşedinte al Facebook.
Tot miercuri, biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron a informat că acesta va avea, pe 23 mai, la Paris, o întâlnire cu Mark Zuckerberg şi cu alţi în jur de 50 de şefi ai unor companii din domeniile tehnologiei de vârf, printre care IBM, Intel Corp şi Microsoft.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie