Călugăr atacat și mușcat de mai multe ori de urs. A ajuns de urgență la spital
Un grav incident a avut loc în această după-amiază într-o pădure de lângă Mănăstirea Rarău.
A avut loc un nou atac al urșilor, de această dată în Suceava. Un călugăr a fost dus de urgență la spital după ce a fost mușcat de mai multe ori, relatează România TV.
Călugărul, care este de la Mănăstirea Rarău, s-a deplasat pe munte, lângă pârtia Rarău, pentru a culege ciuperci. La un moment dat a observat doi urși care se jucau. Bărbatul și-a dat seama că este în pericol doar că o ursoaică l-a simțit, l-a atacat și l-a mușcat de mai multe ori, iar mai apoi l-a lăsat în pace și a plecat împreună cu puii.
Călugărul s-a întors speriat și rănit la Mănăstirea Rarău unde a povestit ce i s-a întâmplat. La scurt timp, starețul mănăstirii l-a urcat în mașină pe călugăr și l-a transportat de urgență la Spitalul Municipal de Urgență din Câmpulung Moldovenesc pentru că avea mai multe răni.
Bărbatul este acum în stare stabilă, sub observația medicilor pentru că are mai multe plăgi prin mușcătură.
Alt atac a avut loc la Izvoru Mureșului, Harghita
Un alt incident s-a petrecut în cursul acestei zile și în județul Harghita. Incidentul a fost povestit de Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, pe pagina sa de Facebook.
”Ursul a intrat în curtea unui localnic din Izvoru Mureșului, de ori într-o săptămână! S-a înfruptat din merele din curte și ca semn a prezenței lui, a dărâmat un gard și a săpat o groapă! A fost un caz oarecum fericit pentru că nu au fost atacați oameni și animale domestice, dar ursul trebuie să stea în mediul lui, nu în curțile oamenilor, se putea termina altfel!”, a declarat Borboly Csaba.
Spitalizarea, operațiile și medicamentele pentru un bărbat atacat grav de urs, în luna iunie, a dus la costuri impresionante. Factura a fost făcută publică de către Consiliul Județean Harghita.
CITEȘTE ȘI: DOCUMENT. Cât a costat salvarea unui bărbat atacat grav de urs
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News