Data publicării:

Călin Popescu Tăriceanu: Traian Băsescu trebuie sancţionat indiferent de calendarul politic

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Călin Popescu Tăriceanu a declarat  la  "Sinteza zilei", despre motivele pentru care a iniţiat un nou demers pentru suspendarea lui Traian Băsescu.

"În luna iunie am iniţiat o declaraţie politică Parlamentului prin care ceream preşedintelui Băsescu să îşi prezinte demisia ca urmare a scandalului cu fratele său. Ulterior, în luna august, preşedintele s-a manifestat într-o manieră inacceptabilă în raport cu prevederile şi obligaţiile sale constituţionale şi a ales să acţioneze în calitate de agent electoral pentru Elena Udrea. Atunci am dat un avertisment public către preşedinte în care am subliniat că are un comportament absolut inacceptabil", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și: Dan Voiculescu: Ura lui Băsescu mă face mai puternic, mai demn, mai curajos

Preşedintele Partidului Liberal Reformator (PLR) a arătat că încercarea lui Băsescu de a bloca numirea comisarului român la CE, printr-un demers pe lângă preşedintele Jean-Claude Junker, a fost "o nouă probă a comportamentului preşedintelui", drept urmare a declanşat demersul de suspendare.

"Noua alianţă formată din PNL şi PDL a luat atitudine, făcând o serie de referiri negative la acest demers şi în acest fel s-a devoalat. Iohannis este un fel de păpuşă în mâinile păpuşarului şef Băsescu", a mai spus Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel