Data publicării:
Călin Popescu Tăriceanu s-a răzgândit. Teodor Meleșcanu, prea târziu în cursa prezidențială
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a răzgândit în ceea ce-l privește pe contracandidatul său liberal la Președinție, fostul șef SIE Teodor Meleșcanu.
"Niciodată nu-mi subapreciez adversarii într-o competiţie politică. Sigur că intrarea domnului Meleşcanu în competiţie fără îndoială mă afectează şi pe mine, ca şi pe ceilalţi (candidaţi - n.r.), pentru că voturile pe care le va lua, le va lua din această zonă de electorat căreia mă adresez şi eu. Dar asta este competiţia, e liberă, aşa că nu pot decât să fac un efort suplimentar pentru a compensa într-un fel sau altul potenţialele pierderi. În rest, asta este, megem mai departe spre alegeri", spune Călin Popescu Tăriceanu, precizând că pierderile le vor vedea în sondaje.
Marți, Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, din nou, despre candidatura lui Teodor Meleșcanu.
"Domnul Meleșcanu este unul dintre contracandidații mei, e proaspăt lansat în această cursă, cred că a venit (...) mult prea târziu ca să mai poată să tulbure apele. Candidatura dânsului va avea o anumită influență. Va influența, dar într-o mică măsură, opțiunile electoratului", a declarat, marți, Călin Popescu Tăriceanu.
Securitatea națională, amenințată. CSAT: Se impune URGENT…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News