Data publicării:
Călin Popescu Tăriceanu și-a lansat CANDIDATURA la prezidențiale. Tăriceanu, declarații candidatură prezidențiale
Călin Popescu Tăriceanu şi-a lansat, vineri, candidatura la Preşedinţie, susţinând, în discursul rostit, că ceea ce se întâmplă în aceste ultime zile reprezintă dovada paroxismului, a nebuniei şi a agoniei sfârşitului de mandat al unui preşedinte care s-a jucat cu legile.
"Despărţirea ireversibilă de regimul Băsescu înseamnă pentru România şansa regăsirii drumului dezvoltării, şansa de a ne recâştiga demnitatea şi respectul", a spus Tăriceanu în discursul susţinut în cadrul lansării candidaturii sale la prezidenţiale.
El a mai spus că "România a trăit mult prea mulţi ani într-o criză continuă, generată de acţiunile politice iresponsabile ale unui preşedinte care a ajuns pe zi ce trece, nu numai să joace împotriva adversarilor, ci şi a arbitrilor, antrenorilor, a maseurilor şi chiar împotriva publicului".
"Aceste alegeri nu trebuie doar să îl schimbe pe Traian Băsescu. Românii sunt chemaţi la urne pentru a schimba nu un om, ci un regim, regimul Băsescu, un regim care a îndoliat suflete şi conştiinţe, un regim care a tras România înapoi mai mult decât au făcut-o mineriadele sau momentele tulburi ale anilor '90", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
El a adăugat: "Ce se întâmplă în aceste ultime zile reprezintă dovada paroxismului, a nebuniei şi a agoniei sfârşitului de mandat al unui preşedinte care s-a jucat cu legile, cu Constituţia, cu bunăstarea, demnitatea şi vieţile cetăţenilor. Ultimele săptămâni sunt dovada că este nevoie acum, mai mult decât oricând, nu de un nou preşedinte, ci de un altfel de preşedinte", scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News