Data publicării:

Călin Popescu Tăriceanu, despre Oltchim: Nu sunt pe post de Moș Crăciun, nu promit nimic

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Călin Popescu Tăriceanu a spus vineri, la Pitești, că nu poate face previziuni despre soarta unor societăți precum Oltchim, deoarece nu-i place să facă promisiuni fără acoperire.

"Nu sunt pe post de Moș Crăciun, nu promit nimic, pentru că nu-mi place să promit. În afară de aceasta, acum vă puteți imagina că cel mai simplu lucru pentru oamenii politici, din rândul cărora nu vreau să fac parte, ar fi să promită", a declarat Tăriceanu.

El a adăugat că o discuție serioasă pe tema situației firmelor cu probleme ar trebui inițiată după încheierea campaniei electorale. "Cred că odată campania electorală încheiată, putem să ne așezăm și avem obligația să ne așezăm la treabă cu toții și să găsim soluții. Pentru Arpechim, pentru Oltchim, pentru multe întreprinderi care cred că încă mai pot să fie salvate", a spus Tăriceanu.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, despre Traian Băsescu: E o decepție. Ne sfidează pe toți

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel