Data publicării:
Călin Popescu Tăriceanu, critic la adresa lui Andrei Gerea: A dat înapoi foarte puţin, spre deloc
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, l-a criticat pe Andrei Gerea, fost vicepreşedinte al partidului, spunând despre acesta că nu a dat aproape nimic partidului, deşi a primit foarte mult avantaje.
"Toate deciziile le-am luat în forurile statutare, dar dacă văd anumite motivaţii pe care unii le fac, sunt hilare. (...) Gerea a beneficiat de la ALDE de foarte multe avantaje - a fost numit ministru, chestor al Camerei Deputaţilor. La cât de mult a primit el, a dat foarte puţin, aproape deloc. E un moment în care se separă apele (...) În ALDE toată lumea e liberă să vorbească. Sigur, lucrurile astea le faci în structurile statutare. Dacă te duci (...) în public înseamnă că ai o altă agendă şi cred că Gerea avea o altă agendă: un alt proiect politic care nu avea nimic de a face cu liberalismul", a susținut Călin Popescu Tăriceanu.
Deputatul Andrei Gerea a anunţat că demisionează din ALDE pentru a se dedica proiectului politic "Prin noi înşine", proiect pe care ar fi vrut, iniţial, să îl dezvolte alături de Călin Popescu-Tăriceanu.
"Este un proiect politic de dreapta", a declarat Gerea pentru Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News