Data publicării:

Călin Popescu-Tăriceanu: "Acesta este motivul pentru care noi ne-am retras de la guvernare"

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp
Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit despre preferințele sale pentru un guvern politic în cazul în care moțiunea va trece.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat luni că preferinţa sa este un guvern politic în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată şi a susţinut că o formulă de guvernare constituită în jurul PSD nu i se pare una fezabilă.

"Întotdeauna am să prefer o formulă politică unei formule tehnocrate pentru că formula tehnocrată nu poate să dea garanţia că acele măsuri necesare de reformă care trebuie făcute în perioada următoare - şi probabil o serie de măsuri cu impact politic şi social - în aşa fel încât să se realizeze un buget echilibrat nu vor putea să fie luate de un guvern tehnocrat, care, în general, nu îşi asumă răspunderea pentru nimic. De aceea, eu prefer o formulă politică, dar sigur că acest lucru se va vedea mai bine după căderea Guvernului acesta condus de doamna Dăncilă şi încheierea rudei de discuţii şi consultări la Cotroceni, când formaţiunile îşi vor prezenta mai exact propriile acţiuni. În ceea ce priveşte PNL, noi lucrăm acum, hai să le spunem, un set de condiţii legate de votul pentru un viitor guvern ca urmare a desemnării pe care preşedintele trebuie să o facă la nivel de candidat de prim-ministru", a declarat Tăriceanu la Parlament.

Am serioase îndoieli

El a precizat că ALDE nu se pregăteşte să intre într-un viitor guvern în cazul în care Executivul condus de Viorica Dăncilă nu va trece de moţiunea de cenzură.

Întrebat cum vede ideea formări unui guvern alături de PSD şi Pro România, el a răspuns: "Am serioase îndoieli, ca să nu spun că sunt categoric în dubiu că preşedintele va mai desemna pentru a patra oară un premier din partea PSD. Această formulă nu mi se pare una fezabilă".

"Chiar dacă nu este un candidat din partea PSD, rămân cu aceleaşi îndoieli serioase că preşedintele mai acceptă o formulă care să se bazeze pe o majoritate coagulată în jurul PSD. Cel puţin din perspectiva mea, PSD şi coaliţia din care am făcut parte s-a erodat atât de mult, s-a consumat atât de mult, încât nu mai are sprijinul popular necesar şi acest lucru se vede din sondaje. În momentul în care sondajele indică că peste 70% din populaţie consideră că România se îndreaptă între o direcţie greşită, este clar că o astfel de formulă nu mai are suflul necesar, nu mai are resursa necesară pentru a guvernat credibil şi acesta este motivul pentru care nu vreau să facem parte dintre asemenea formulă şi nici nu cred că preşedintele va merge pe o asemenea formulă, să deseneze o formulă în care PSD să fie actorul principal. E motivul pentru care noi ne-am retras de la guvernare şi cred că este aşa e normal, corect, democratic - să se încerce o altă formulă politică, care beneficiază de încrederea opiniei publice şi care poate să vină cu o serie de măsuri de guvernare până la alegerile viitoare din 2020", a mai spus Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel