Data publicării:
Călin Georgescu a pierdut procesul la CEDO

Călin Georgescu a pierdut procesul în care a contestat la CEDO hotărârea Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale, după ce tribunalul internaţional a respins cererea sa ca fiind inadmisibilă. Decizia a fost luată în unanimitate și este definitivă.
Georgescu solicita CEDO să suspende efectele deciziei CCR de anulare a alegerilor, să oblige Guvernul României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur și să organizeze turul doi al alegerilor.
Potrivit CEDO, Georgescu nu a invocat niciun argument de fapt sau de drept în sprijinul celor susţinute că a existat o «ingerinţă politică» în procesul electoral. În plus, "Curtea a constatat, în special, că dată fiind structura constituţională a României, nu există niciun indiciu că atribuţiile președintelui României sunt de natură să facă din acesta o parte a corpului legislativ al Statului pârât, în înţelesul articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, corp legislativ cu privire la care este garantat dreptul la alegeri libere. Prin urmare, Curtea a respins capătul de cerere formulat în aceasta privinţă".
Curtea a decis de asemenea că România nu are de ce să răspundă cu privire la capetele de cerere formulate în temeiul art. 6 (dreptul la un proces echitabil), art. 10 (libertatea de exprimare), art. 11 (libertatea de reunire si asociere) și art. 13 (dreptul la un recurs efectiv).
La data de 21 ianuarie 2025, Curtea a decis, într-o formaţiune de Cameră, să respingă cererea de măsuri provizorii pe care Georgescu le solicitase în prezenta cauză.
***
Redăm în continuare decizia Curții, așa cum apare în comunicat. Varianta completă, în limba engleză, se găsește aici: https://media.dcnews.ro/other/202503/caprc-ccprc-86lin-georgescu-v--romania_35380700.pdf.
Art. 3 al Protocolului nr.1
Curtea a reiterat că obligațiile impuse statelor contractante prin articolul 3 din Protocolul nr. 1, potrivit căruia statele membre se angajează „să organizeze [...] alegeri libere [...] în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”, nu se aplică în mod normal alegerii unui șef de stat, cu excepția cazului în care s-a stabilit, în lumina structurii constituţionale a statului în cauză, că șeful de stat are astfel de atribuţii încât să poată fi considerat ca făcând parte din „corpul legislativ” - o constatare pe care Curtea nu a făcut-o niciodată până în prezent în vreo cauză anterioară.
Curtea a observat că articolul 61 § 1 din Constituţia României, care stabilește separarea puterilor, prevede că Parlamentul este singura autoritate legislativă din ţară. De asemenea, Curtea a constatat, pe baza dispozițiilor de drept intern, că chiar dacă președintele este învestit cu anumite atribuţii care pot fi înţelese, într-o măsură limitată, ca o interacţiune instituțională cu corpul legislativ, președintele nu face parte din acesta. Curtea consideră asemenea prerogative ale președintelui - cum ar fi semnarea legilor adoptate de Parlament sau amânarea temporară a promulgării acestora, în condiții strict limitate - ca fiind accesorii puterii legislative a Parlamentului și nu ca atribuţii care ţin de actul propriu-zis de legiferare. Curtea estimează că aceste atribuţii trebuie să fie considerate ca fiind necesare și strict limitate pentru sistemul inter-instituțional de „control și echilibru”, care este comun majorităţii democrațiilor europene.
În absenţa oricărui indiciu ca președintele este o parte a “corpului legislativ” din România, în înţelesul articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, Curtea respinge aceasta parte a cererii ca incompatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei.
Art. 6 și art. 13
Dreptul în cauză – acela de a candida în alegeri – este un drept politic care nu privește “drepturi si obligaţii cu caracter civil” și nici vreo decizie privind o “acuzaţie în materie penală”, în înţelesul articolului 6. Prin urmare, acest articol nu este aplicabil in prezenta cauză.
Întrucât dl. Georgescu nu a prezentat o “pretenţie întemeiată” pe terenul articolului 13, Curtea respinge aceasta parte a cererii pentru același motiv.
Art. 10 și art. 11
Curtea constată că dl. Georgescu nu a invocat niciun argument de fapt sau de drept în sprijinul celor susţinute că a existat o «ingerinţă politică» în procesul electoral. Ea respinge așadar această parte a cererii ca vădit neîntemeiată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News