Data publicării:
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 aprilie 2020
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 aprilie 2020. Pe data de 9 aprilie, este prăznuit Sfântul Eupsihie.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 aprilie 2020. Eupsihie s-a născut într-o familie de nobili creştini. În timpul domniei lui Iulian Apostatul, pe când întâistătător al Bisericii din Cezareea era Sfântul Vasile cel Mare, Eupsihie avea să se căsătorească cu o tânără nobilă, scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 aprilie 2020. Chiar în timpul cununiei, un cortegiu format din păgâni a trecut prin apropiere. Eupsihie a intrat în templul spre care se îndrepta cortegiul, unde au dărâmat statuile, aducând mari stricăciuni templului.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 aprilie 2020. Astfel, împăratul Iulian Apostatutl a poruncit ca vinovaţii să fie decapitaţi, ca mulţi creştini să fie recrutaţi în armată şi ca toţi să plătească tributuri exorbitante faţă de împărăţie. De asemenea, acesta a mai dispus reconstruirea imediată a templului pe cheltuiala tuturor creştinilor.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 aprilie 2020. Eupsihie, fiind prins de persecutori, a fost legat de un copac şi torturat cu sălbăticie și apoi decapitat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News