Data actualizării:
Data publicării:

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 decembrie 2020

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 decembrie 2020. Pe data de 29 decembrie, sunt amintiți Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit relatărilor biblice şi Sfintei Tradiţii, Irod a fost foarte supărat la aflarea veştii că în regatul său se va naşte un împărat căruia i se vor închina toate popoarele. Astfel, Irod a poruncit celor trei magi să-l anunţe unde se afla Hristos, scrie crestinortodox.ro.

Mergând cei trei magi în Betleem să se închine lui Hristos, nu s-au mai întors la Ierusalim ca să-l anunţe pe Irod unde se află dumnezeiescul Prunc. La porunca îngerului, aceştia s-au întors în ţara lor urmând altă cale. Văzând că a fost înşelat de magi, Irod s-a mâniat şi a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească, din tot Beleemul Iudeii şi din împrejurimi, gândind că astfel va ucide pe noul împărat.  Irod credea că dacă îi va ucide pe toţi pruncii, Îl va ucide şi pe Împăratul Hristos, ignorând însă, ca Împărăţia Mântuitorului nu este din lumea aceasta.

Crima aceasta fără seamăn s-a petrecut la un an după Naşterea Mântuitorului, când Irod căuta Pruncul să îl ucidă. Familia sfântă şi Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt şi astfel a scăpat de mânia împăratului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel