Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 27 noiembrie 2020
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 27 noiembrie 2020. Pe data de 27 noiembrie, este prăznuit Sfântul Iacob.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 27 noiembrie 2020. Sfântul Iacob a trăit în secolul al IV-lea, în cetatea persană Bitlava. Din cauza prieteniei sale cu Izdegherd, împăratul perşilor, Iacob ajunge să jertfească zeilor, potrivit crestinortodox.ro. Ca urmare a lepădării credinţei în Hristos, mama sa îi scrie.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 27 noiembrie 2020. Citind de mai multe ori scrisoare din partea mamei sale, şi-a zis în sine: "Ştiu ce voi face, ca să nu piară până în sfârşit sufletul meu. Voi petrece bătând neîncetat în uşa milostivirii lui Dumnezeu, până când îmi va deschide; căci ştiu că-mi va deschide, pentru că este Îndurat şi Milostiv şi nu voieşte moartea păcătosului, ci primeşte cu bucurie pe cei ce se pocăiesc".

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 27 noiembrie 2020. Pentru că mărturiseşte în faţa împăratului că este creştin, împăratul porunceşte să i se taie mădularele. După ce i-au fost tăiate degetele de la mâini, de la picioare, mâinile, ca în cele din urmă să i se taie capul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel